-
SuperLiga: Hermannstadt – Unirea Slobozia, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, luni, 21:00, DGS 1
În urma acestui rezultat, Csikszereda a acumulat doar al treilea punct, cu care se află pe locul 15. De partea cealaltă, FCSB, cu șapte puncte, se află doar pe poziția a 12-a.
Eduard Pap, după 1-1 cu FCSB: ”La 1-1 mă gândeam că mai puteam marca, să-i prindem, dar trebuie să fim mulțumiți”
Prezent la flash-interviu, Eduard Pap, care a avut nu mai puțin de nouă parade împotriva roș-albaștrilor, a transmis că acest rezultat trebuie să le dea încredere colegilor că pot realiza mai multe în primul eșalon.
Mai mult, legat de confruntarea din etapa următoare, când este programat duelul cu Metaloglobus, Pap a spus că cele trei puncte sunt obligatorii, având în vedere situația din clasament.
”Un rezultat de egalitate care ne dă încredere. Într-adevăr, au avut multe situații de a marca, dar mă bucur că am făcut un meci bun. Trebuie să ne felicităm cu toții, este un egal foarte bun de moral, dar avem nevoie de victorii ca să ieșim de acolo. Trebuie să câștigăm cu Metaloglobus.
Puteam să marcăm în final și să câștigăm. La 1-1 mă gândeam că mai puteam marca, să-i prindem, dar trebuie să fim mulțumiți. Am întâlnit o echipă care joacă în Europa, dar noi trebuie să prindem încredere acum. Mă bucur pentru evoluția mea, dar toată lumea trebuie felicitată. Toți muncim în fiecare zi ca să fim în cea mai bună formă la ora jocului.
Am avut un start mai greoi, a durat până ne-am omogenizat, iar în defensivă am reușit să rezolvăm din probleme. Ne bucură acest lucru, dar trebuie să facem tot ce trebuie de noi ca să ieșim din subsolul clasamentului. Ne gândim la meciul cu Metaloglobus, trebuie să câștigăm, nu există altă variantă în afară de victorie”, a spus Pap.
Reacțiile de la Csikszereda – FCSB 1-1
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasamentul din SuperLigă:
VIDEO rezumat Csikzereda – FCSB 1-1
Etichete: eduard pap , csikszereda fcsb , video csikszereda – fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login