-
EHF Champions League: Dinamo – Sporting, miercuri, 19:45, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
- Denis Drăguș (2, 18) a marcat pentru România, în timp ce Laizou (29) și Charalampous (77) au punctat pentru Cipru.
Mitriță, supărat după Cipru – România 2-2: ”Vă dau cuvântul meu că nu s-a întâmplat nimic”
După meciul de marți seară, din etapa a 5-a a preliminariilor pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026, internaționalul român a apărut în fața reprezentanților mass-media, nemulțumit după ce s-ar fi zvonit că ar fi creat atmosferă negativă în cantonament.
”A fost un mci greu, știam că ne așteaptă o echipă foarte bună, dar trebuie să mergem cu capul înainte și să ne gândim la următorul meci.
Da, mereu când se întâmplă ceva la echipa națională, Mitriță e de vină. Vă dau cuvântul meu că nu s-a întâmplat absolut nimic. Am citit că s-a scris că am ieșit de pe grupul echipei, că sunt nemulțumit.
Încă o dată, vă dau cuvântul că nu s-a întâmplat absolut nimic și că am fost chiar foarte bine, dar mereu când se întâmplă ceva, Mitriță este de vină.
Îmi doresc să joc, dar dacă acestea au fost deciziile domnului Lucescu, le respect”, a spus Mitriță.
VIDEO cu Alex Mitriță, după Cipru – România 2-2
VIDEO cu rezumatul partidei Cipru – România 2-2
VIDEO cu toate reacțiile după Cipru – România 2-2
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino.
Clasament Grupa H din preliminariile pentru CM 2026
Etichete: mircea lucescu , romania preliminarii , alexandru mitrita , mitrita romania , mitrita lucescu , video cipru romania 2-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Fără categorie
¿Qué es Allyspin y cómo funciona para jugadores en España?
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăAbia intrat în CA la Rapid, a dezvăluit decizia în cazul lui Daniel Pancu, după anunțul: ”E foarte posibil să fie dat afară”
Robert Niță (49 de ani), noul membru al Consiliului de Administrație al Rapidului, a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăUn renumit medic din Spania a ”făcut lumină” în cazul morții lui Jesus de Miguel! Cauzele decesului
Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesus de Miguel, atacantul de 30...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăȘi-a luat „la revedere” de la miile de fani care îl aclamau: „Eram convins că nu voi putea veni aici!”
Gael Monfils, care și-a întrerupt prematur turneul de retragere la începutul lunii octombrie, din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăSimona Radiș a fost cerută în căsătorie
Simona Radiș (27 de ani) a fost cerută în căsătorie de partenerul său, Leontin...
De admin

You must be logged in to post a comment Login