-
Preliminarii CM: Israel – Italia, luni, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Croația – Muntenegru, luni, 21:45, DGS 2
Responsabilii de siguranța lui Trump au efectuat verificări riguroase înaintea ultimului act de la Flushing Meadows, iar acest lucru a amânat startul meciului cu aproximativ 45 de minute.
Galerie Foto
Donald Trump, huiduit, dar și aplaudat, la finala de la US Open
Unii dintre cei peste 24.000 de spectatori prezenți la New York l-au huiduit pe președintele SUA în momentul în care l-au văzut în arenă. Alții, însă, l-au aplaudat. Donald Trump a reacționat și a salutat publicul, iar pe buzele sale s-a putut citi: ”Thank you (n.r.- Mulțumesc)”, fiind practic imun la ostilități.
Ultimul preşedinte american în funcţie care a asistat la ultimul turneu de Grand Slam al sezonului a fost Bill Clinton, la finala feminină din 2000, câştigată de Venus Williams.
Preşedintele american, mare amator de competiţii sportive, a asistat deja în acest an la finala campionatului american de fotbal american, SuperBowl, şi la finala Cupei Mondiale a cluburilor de fotbal.
”Este un privilegiu pentru turnee să primească un preşedinte, indiferent de ţara pe care o conduce. Sincer, voi încerca să nu mă concentrez asupra acestui lucru, să nu mă gândesc la asta”, a spus Alcaraz.
”Suntem conştienţi de acest lucru ca jucători. Asta înseamnă că tenisul este important, iar venirea preşedintelui american va fi o plăcere pentru jucători”, a declarat și Sinner.
Etichete: finala us open , donald trump , presedinte sua , alcaraz sinner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA plecat de la CFR Cluj și i-a spus ”DA” FCSB-ului, după umilința cu Universitatea Craiova!
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login