-
Media: Digi Sport Special, luni, 20:15, DGS 1
-
Fotbal: Germania – Ucraina, luni, 21:45, DGS 1
Transferat pe 1 ianuarie, CR7 nu a reușit să câștige niciun trofeu în Arabia Saudită, iar după cel mai recent eșec a cedat emoțional și a plâns în hohote pe teren.
Galerie Foto
Cristiano Ronaldo îi vrea pe Nacho și Casemiro la Al-Nassr
Prin urmare, superstarul portughez face demersuri pentru a-și întări echipa în sezonul următor. După ce le-a cerut șefilor echipei să îl transfere pe Bruno Fernandes, lucru care nu s-a întâmplat, Ronaldo a trecut la variante mai realiste.
Conform Marca, CR7 i-a sunat recent pe foștii săi colegi de la Real Madrid, Nacho (34 de ani) și Casemiro (32 de ani), și le-a propus acestora să i se alăture la vicecampioana Arabiei Saudite.
Primului îi expiră contractul vara aceasta, iar până acum “Los Blancos” nu i-au prelungit înțelegerea. De cealaltă parte, Casemiro a avut un sezon foarte slab pe Old Trafford, iar englezii ar fi dispuși să îl cedeze, pentru a obține câteva milioane de euro în schimbul său.
Cristiano Ronaldo rămâne la Al-Nassr
Între timp, șefii din Riyadh i-au propus lui Ronaldo prelungirea contractului cu încă un an, până în vara lui 2026.
Presa britanică a anunțat la începutul lunii că Ronaldo e încântat de idee și ar urma să accepte, cu un salariu care ar urma să rămână același – 200 de milioane de euro pe an.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , manchester united , nacho , al nassr , casemiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
![](https://dinsport.ro/wp-content/uploads/2024/01/LOGONOUSUSBUN.png)
![](https://dinsport.ro/wp-content/uploads/2024/01/BANER-SIDEBAR-300-250-bun.jpg)
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăThiago Alcantara se retrage din fotbal la 33 de ani! Anunţul făcut de Fabrizio Romano
Thiago Alcantara se retrage din fotbal la 33 de ani. Fostul mijlocaş spaniol a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAnunţul lui Florin Niţă după ce presa turcă a scris că Gaziantep i-a oferit un salariu de 800.000 de euro pe an!
Anunţul lui Florin Niţă după ce presa turcă a scris că Gaziantep i-a oferit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Marii Britanii! A abandonat la el acasă, după ce a plecat din pole-position
Dezastru pentru George Russell în Marele Premiu al Marii Britanii! A abandonat la el...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăTomokazu Harimoto – Gaoyuan Lin 4-0, în finala WTT Star Contender Bangkok 2024, live în AntenaPLAY
Tomokazu Harimoto – Gaoyuan Lin 4-0, în finala WTT Star Contender Bangkok 2024, live...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login