
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, afirmă că nu este de acord cu investirea de bani publici în clubul Steaua, al Armatei, însă susţine asocierea cu un investitor privat, care să administreze clubul.
Ministrul Apărării a afirmat că, în ultimele două săptămâni, a avut ”întâlniri şi discuţii diverse” pe tema echipei de fotbal Steaua, a Armatei, care joacă în Liga a II-a.
Ionuţ Moşteanu, despre situaţia Stelei: “Nu poţi să faci performanţă pe bani publici”
În acest context, întrebat care este planul Ministerului pentru echipa Steaua, ministrul a respins ideea de a investi bani publici într-o echipă de fotbal, chiar dacă aceasta ar ajunge în topul Ligii I.
”Planul e unul absolut normal în anii pe care îi trăim şi anume: dacă vrei să faci performanţă în fotbal, nu poţi să faci performanţă pe bani publici. Ar fi nedrept să bagi foarte mulţi bani publici într-o echipă care să se bată, să zic, la titlu sau în cupele europene”, a afirmat ministrul Apărării, marţi seară, la Euronews România.
El a susţinut că este nevoie de o asociere între brandul Steaua, care ”trebuie să rămână al Armatei”, şi un investitor, ”cu un contract solid, cu posibilitatea de a investi, pentru că fotbalul e un business” .

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConducerea de la Craiova i-a ”luat tare” pe jucători, după 0-1 cu Levski în UCL: ”Au jucat pe vârfuri”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA tras concluzia după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Puteam să câștigăm la o diferență mai mare”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA lucrat cu amândoi la Craiova și a spus care e diferența dintre Coelho și Rădoi. ”Foarte inteligent”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJulio Velasquez, după Levski – Craiova 1-0: ”Mi-ar plăcea să câștig cu 20-0”. Cum a numit-o pe Universitatea
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login