Connect with us

Alte Sporturi

Declarația făcută de Sorana Cîrstea, după calificarea în finala de la Cleveland

  • admin
Declarația făcută de Sorana Cîrstea, după calificarea în finala de la Cleveland

  • SuperLiga: U Cluj – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, sâmbătă, 18:45, DGS 1

Sorana Cîrstea, după calificarea în finala de la Cleveland: ”Nu are cum să nu te impresioneze”

În finala de la Cleveland, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe americanca Ann Ali (25 de ani, 69 WTA), care a trecut în semifinale de chinezoaica Wang Xin (23 de ani, 37 WTA), scor 6-3, 5-7, 6-4.

După calificarea în finala de la Cleveland, Sorana Cîrstea a spus cum a reușit să se impună în fața adversarei din semifinale, dar și ce a supărat-o puțin.

Vreau să le mulțumesc pentru sprijin (n.r. fanilor), contează mult. Să fii foarte departe de România și să ai parte de o asemenea susținere, nu are cum să nu te impresioneze. Fără sprijinul lor nu aș fi fost atât de proaspătă mental. 

Am început foarte bine partida. Totul părea că merge bine. Adversara și-a ridicat nivelul în setul doi, a început să joace foarte bine, a fost mai agresivă. Au fost aceleași condiții pentru amândouă. Au fost anumite zgomote care m-au supărat. Am putut să mă adun și să mă impun.

Am venit după un turneu bun la Cincinnati. Nu mă așteptam să joc așa de bine. M-am simțit bine. Uneori muncești bine, dar rezultatele nu vin”, a spus Sorana Cîrstea, după meciul cu Anastasia Zakharova.

VIDEO cu declarația făcută de Sorana Cîrstea la finalul meciului cu Anastasia Zakharova de la Cleveland

Sorana Cîrstea, în finala de la Cleveland: 6-1, 7-5 cu Anastasia Zakharova, în semifinale

Galerie Foto

Sorana Cîrstea duce mai departe săptămâna perfectă de la Cleveland: a început în calificări și după 6 victorii la rând a ajuns în finala competiției WTA din SUA.

În semifinale, Sorana a avut un start lansat de partidă: și-a adjudecat primele 5 game-uri ale confruntării cu Anastasia Zakharova (23 de ani, 100 WTA). La mai puțin de jumătate de oră de la începutul confruntării, Cîrstea își adjudeca primul set, cu 6-1.

Adversara a început mai bine actul secund: s-a distanțat la 4-2. Din acel moment, Cîrstea și-a ridicat nivelul de joc și a mai cedat un singur game. După victoria cu 6-1, 7-5, românca s-a calificat în a șaptea finală WTA din carieră.

Rezultatul de la Cleveland este cel mai bun din acest sezon și marchează prima prezență într-o finală WTA din 2021 încoace. În urma rezultatului din SUA, Sorana și-a asigurat revenirea în prima sută WTA.

Finala de Cleveland este programată sâmbătă, la ora 21:30 și va fi transmisă în direct la Digi Sport.

VIDEO cu finalul meciului Sorana Cîrstea – Anastasia Zakharova 6-1, 7-5

Etichete: sorana cirstea , ann li , wta cleveland , anastasia zakharova , sorana cirstea cleveland


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi