Presa din Turcia a sugerat că Başakşehir și-a compromis serios șansele de calificare încă din tur, deși a jucat pe teren propriu. Jurnaliștii au remarcat că Universitatea Craiova a jucat cu determinare și a fost mai eficientă în momentele decisive.
Publicația Haber7.com a titrat dramatic: ”Başakşehir s-a prăbușit”. Jurnliștii au accentuat faptul că rezultatul este cu atât mai rușinos pentru că a venit în fața propriilor suporteri.
Cicâldău a fost în prim-plan în meciul contra turcilor

Presa turcă l-a remarcat și pe Alexandru Cicâldău, fostul jucător din SuperLig, care a fost lăudat pentru prestația sale.
Cicâldău, trecut pe la Galatasaray și Konyaspor, a deschis scorul pentru Craiova. ”Românii și-au găsit liderul chiar într-un fost star al fotbalului turc”, au notat jurnaliștii.
Nimeni nu se aștepta ca echipa din România să plece victorioasă de la Istanbul. O altă publicație a scris că meciul din acestă seara a fost o ”surpriză amară acasă”.
Returul dintre Universitatea Craiova și Beșakșehir se va juca pe 28 august, în România, acolo unde oltenii pornesc cu prima șansă la calificare.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Tănase poate debuta contra unui român, după transferul la Omonia. Meci cu un trofeu pe masă!
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA spus adio: s-a terminat pentru Antonio Rudiger!
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu a plecat nervos de la baza lui Rayo, după ce a ratat transferul! Imaginile apărute în Spania
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTeodora Stoica: „Odihnește-te în pace, iubirea vieții mele!”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin


You must be logged in to post a comment Login