-
UCL: Fenerbahce – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1
-
UCL: Basel – Copenhaga, miercuri, 22:00, DGS 2
Având în vedere trecutul său în Scoția, unde a jucat pentru St. Mirren, Hearts și Hamilton Academical, stoperul roș-albaștrilor a fost întrebat de către jurnaliștii scoțieni despre perioada petrecută Premiership, iar acesta a avut numai cuvinte de laudă.
Mihai Popescu, despre perioada petrecută în Scoția: ”A fost o oportunitate excelentă pentru mine în vremea respectivă”
”Am trăit niște clipe frumoase aici și mă bucur să mă întorc. Știu că stadionul va fi plin, dar ne place să jucăm într-o astfel de atmosferă. Le arătăm săptămâna viitoare cum va fi în București.
Sincer, îmi amintesc că atmosfera era intensă. Am jucat cu St. Mirren doar o dată aici, mi-a plăcut atmosfera, totul a fost frumos în Scoția, câteodată îmi lipsește să joc aici.
Am jucat pentru trei echipe în Scoția, iar peste tot am întâlnit colegi minunați. A fost o oportunitate excelentă pentru mine în vremea respectivă”, a declarat Mihai Popescu.
Ce a mai declarat Mihai Popescu, la conferința de presă
”După seara respectivă (n.r.cu Rapid) am început să ne gândim la acest meci, eu zic că suntem pregătiți. Problemele s-au rezolvat și cred că vom fi pregătiți cu toții. Este puțin mai răcoare aici, dar am venit pregătiți și pentru asta, știam ce ne așteaptă.
Noi aveam ca obiectiv Champions League, dar din păcate nu am reușit să ajungem acolo. Vrem să ajungem în competiția în care am evoluat anul trecut și să depășim performanța din sezonul trecut.
Știam că va fi sold-out pentru că este un meci european, iar suporterii vor fi alături de echipă. Le mulțumim suporterilor că vor fi alături de noi și sper să fim fericiți la final”
Etichete: scotia , mihai popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPSG, calificare istorică în finala Champions League după ”nebunia” cu Bayern Munchen
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIureș la Munchen! Pe cine au dat vina nemții, după eliminarea lui Bayern din semifinalele Ligii Campionilor
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Dați-i Balonul de Aur!” S-a cerut trofeul, după Bayern – PSG, în semifinalele Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăManuel Neuer și-a atacat subtil colegii, după eliminarea lui Bayern din Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login