Florin Tănase şi-a manifestat nemulţumirea după derby-ul dintre Rapid şi FCSB, încheiat la egalitate, scor 2-2. Campioana României a condus cu 2-0 până spre finalul partidei de pe Arena Naţională, dar nu a reuşit să obţină toate cele trei puncte.
Golurile marcate de Mihai Lixandru şi Daniel Bîrligea au fost anulate de cele două reuşite ale lui Elvir Koljic, prima fiind înscrisă de atacantul din Bosnia cu călcâiul.
Florin Tănase, după Rapid – FCSB 2-2: “Meritam cele 3 puncte”
Florin Tănase este de părere că Rapid nu merita să obţină un rezultat de egalitate în urma modului în care s-a desfăşurat jocul pe Arena Naţională. Cu toate acestea, el este convins că FCSB îşi va reveni şi că se va califica în faza principală Europa League, după dubla cu Aberdeen:
“O victorie scăpată printre degete, cred că meritam cele 3 puncte. Din păcate ne-au egalat şi am pierdut 2 puncte foarte importante. Eu am plecat la vestiar, am simţit ceva (n.r. râde). Nu am văzut golul 2 al lor, se întâmplă. Trebuie să joci până la fluierul final, să fii concentrat.
E normal să pună presiune, mai aveau timp să marcheze, dar per total nu meritau niciun punct în seara asta. Cred că am făcut o partidă bună. Rapid nu şi-a creat şanse şi e o echipă care are jucători valoroşi.
Mă simt bine şi cu siguranţă că o să facem meciuri din ce în ce mai bune. Suntem obligaţi să dăm totul. Aberdeen nu e o echipă uşoară, dar am demonstrat că ne putem bate în Europa şi să trecem mai departe.
Meciul acesta ne dă încredere că o să creştem şi trebuie să legăm şi victoriile”, a declarat Florin Tănase, la digisport.ro.
Gigi Becali “a pus tunurile” pe arbitraj după Rapid – FCSB 2-2: “Îi găsesc vină lui Kovacs”
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, l-a criticat pe Istvan Kovacs, după remiza înregistrată în meciul de pe Arena Naţională, cu Rapid. Cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 2-2, asta după ce campioana României a condus cu 2-0 până spre finalul partidei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăAgentul român din umbră care a rezolvat un transfer de 13 milioane de euro în această vară! A fost campion cu FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Un fost campion al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmă”Bă, ești încăpățânat?” Gigi Becali s-a enervat și vrea să mai facă un transfer la FCSB! + Jucătorul care ”nu va mai fi scos”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 ore în urmăIanis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ianis Stoica a înscris...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 9 ore în urmăRemarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”
Gigi Becali, într-o conferinţă de presă / Sport Pictures Adaugă-ne ca sursă preferată în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login