
Anunţul FRF pentru Zidul Galben! Cei de la Federaţie au făcut publică data când se vor pune în vânzare biletele pentru amicalul România-Canada. Naţionala lui Mircea Lucescu va disputa în premieră un meci împotriva selecționatei Canadei. Partida va avea loc vineri, 5 septembrie, pe Arena Naţională şi va fi în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
Va fi ultimul test al naționalei României înaintea duelului oficial cu Cipru, din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Acesta este programat pentru marți, 9 septembrie, la Nicosia, de la 21:45. Acolo, fanii ”tricolorii” vor beneficia de 4.500 de bilete.
Când se pun în vânzare biletele pentru meciul România-Canada
Partida de pregătire este programată vineri, 5 septembrie, la București, pe Arena Națională, de la ora 21:00. Cei de la FRF au anunţat că biletele se vor scoate la vânzare, în regim online, de miercuri, 13 august 2025. Aceasta va fi prima confruntare din istorie între cele două reprezentative. Astfel, naţionala lui Mircea Lucescu va susţine un test în compania unei echipe calificate la ultimul Campionat Mondial și care va fi una dintre gazdele turneului final din 2026.
În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, tricolorii au debutat pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei-Herțegovina,. Apoi, vor încheia preliminariile pe 18 noiembrie, tot pe teren propriu, cu San Marino.
În calendarul echipei naționale erau, după anunțarea programului, două datele libere, unde România era nevoită să dispute două meciuri amicale: în septembrie și în octombrie. Adversarul pentru meciul din luna octombrie este Moldova.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăExperții Digi Sport, după prima repriză dintre CFR – ”U” Cluj: ”Nu are cu cine” / ”Are forța să revină”
”U” Cluj o conduce pe CFR la pauză, scor 2-1, în etapa a 2-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăAprobat în unanimitate! Decizie istorică în Turcia, după transferul lui Mohamed Salah
Mohamed Salah (34 de ani) a devenit idol peste noapte în Turcia, după transferul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăManchester City – Brighton 1-2, DGS 4. Liverpool – Chelsea 1-1, DGS2. Arsenal, eliminată de o echipă de liga a patra
Cupa Ligii Angliei a revenit cu o adevărată surpriză pe canalele Digi Sport. În...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăCFR-U Cluj 1-2, ACUM, DGS 1 / Dinamo-Chindia 5-2 / Corona Brașov-FC Argeș 0-3. Programul și rezultatele
Cupa României a revenit marți, 27 octombrie, cu etapa a doua din faza grupelor,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login