Campioana FCSB continuă să facă paşi greşiţi în Liga 1. După ce a revenit de la 0-2 şi a câştigat cu 3-2 în faţa celor de la Drita prima manşă a turului trei preliminar din Europa League, campioana a comis-o din nou. Elevii lui Elias Chaaralambous au pierdut în Ghencea, scor 0-1, contra celor de la Unirea Slobozia.
FCSB continuă să fie în criză, în campionat. Fostul mare stelist, Ilie Dumitrescu ştie de ce campioana a ajuns într-o asemenea situaţie. Raul Rotund, jucătorul împrumutat de Dinnamo la ialomiţeni, a marcat singurul gol al partidei, în minutul 35.
Ilie Dumitrescu a identificat cauzele crizei de la FCSB
Fostul mare jucător al echipei naţionale, Ilie Dumitrescu ştie de ce campioana e mai aproape de retrogradare decât de locurile fruntaşe din Liga 1. Spune că presiunea este cea care apasă acum pe umerii jucătorilor lui Elias Charalambous, conform digisport.ro. ”Echipa a avut o exprimare mai bună în partea a doua. A intrat foarte bine Cisotti, a intrat bine Bîrligea, a intrat Edjouma, la fel Miculescu. O singură ocazie, dacă se materializa, atunci jocul se schimba complet.
A fost o presiune mare. De fapt, presiunea apare când echipa e condusă. Jucătorii nu mai au aceeași liniște ca în sezonul trecut.
Este clar că au nevoie de o reacție, de o calificare. Schimbările au adus un plus.
Este o presiune, care trebuie gestionată, dar este o presiune mare. Este pentru prima dată când văd echipa în situația asta”, a spus Ilie Dumitrescu.
Singurii remarcaţi ai lui Gigi Becali, după ce FCSB a pierdut ruşinos cu Unirea Slobozia
Deşi a fost aproape de o plecare de la FCSB, Malcom Edjouma a fost remarcat de Gigi Becali după prestaţia din meciul pierdut cu Unirea Slobozia. Francezul a fost trimis în teren în minutul 56, în locul lui Octavian Popescu.
“Singurul jucător căruia nu am niciodată ce să-i reproşez este Cisotti. Nici lui Bîrligea nu am ce să-i reproşez. Bine, nici lui Edjouma nu am ce să-i reproşez. A intrat bine”, a declarat Gigi Becali, conform primasport.ro, după FCSB – Unirea Slobozia 0-1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii sunt siguri, după PSG – Barcelona: ”E o greșeală că NU va câștiga Balonul de Aur! E cât Pedri, Olmo și Rodri la un loc”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLiverpool – Villarreal 4-3. ”Cormoranii” au întors spectaculos, după ce au fost conduși cu 2-0
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAS Roma – Slovan Bratislava 4-0. Italienii și-au surclasat adversara pe Olimpico
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRăzvan Marin, titular contra lui Manchester City. Ce notă a primit românul după duelul cu „gigantul” din Anglia
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login