
Daniel Popa a ajuns la Genclerbirligi în luna februarie a anului curent, pe când formația din Turcia se afla în liga secundă. Atacantul român a pus umărul la promovarea echipei în SuperLig, contribuind cu 8 goluri în 15 meciuri.
Din păcate, debutul pe prima scenă al fostului atacant de la FCSB nu a fost unul pe măsura așteptărilor.
Daniel Popa, titular la primul meci din SuperLig
Daniel Popa a început meciul ca titular, dar a fost schimbat după 68 de minute de joc. Samsunspor a început în forță meciul, iar după 38 de minute au reușit să deschidă scorul prin atacantul Marius Mouandilmadji.
În minutul 67, gazdele au înscris și al doilea gol, moment în care antrenorul Huseyin Eroglu a făcut două schimbări, printre care s-a aflat și Daniel Popa.
Spre final de meci, Mimaroglu a reușit să înscrie primul și ultimul gol pentru formația românului.
- În urma evoluției sale, Sofascore l-a notat pe Popa cu 6.4.
Daniel Popa, cotat de Transfermarkt la 650 de mii de euro, a ajuns la formația din Turcia liber de contract, după ce și-a reziliat de comun acord contractul cu FCSB. Atacantul fusese trecut pe linie moartă de Gigi Becali din cauza prestațiilor slabe.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăAtletico Madrid – Arsenal 0-1, ACUM, Digi Sport 1. GOOL! Gyokeres a deschis scorul din penalty
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăDin ce în ce mai clar! Decizia luată de Benfica, după ce Real Madrid e pe urmele lui Jose Mourinho
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăMotivul pentru care cluburile din SuperLigă doresc amânarea startului noului sezon
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăA văzut „nebunia” din UEFA Champions League și nu s-a abținut: „O porcărie! Îmi provoacă greață”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin


You must be logged in to post a comment Login