Szocs ajunge pe tabloul principal de la Yokohama ca cea mai bine clasată sportivă din România, locul 16 mondial. De partea cealaltă, legendara Samara e pe locul 30 în ierarhia mondială.
Bernadette Szocs şi Eliza Samara joacă la WTT Champions Yokohama 2025
Prima care va evolua la Yokohama va fi Eliza Samara. Ea o va întâlni pe Mo Zhang (36 de ani, locul 50 mondial). Cea de-a treia întâlnire dintre cele două jucătoare se va disputa joi, de la ora 08:40.
Primul meci direct dintre Eliza şi Mo a avut loc cu 16 ani în urmă şi a fost câştigat de româncă, cu 4-0. Jucătoarea din Canada s-a revanşat în 2019, cu un 4-3 la Cupa Mondială.
Bernadette Szocs o va întâlni vineri, de la 11:30, pe veterana de 42 de ani ce reprezintă Germania, Ying Han. Aceasta va fi a cincea întâlnire dintre cele două jucătoare, iar Han (locul 30 mondial) le-a câştigat pe precedentele patru.
WTT Champions Yokohama 2025, turneu cu premii totale de 500.000 de dolari
La turneul cu premii totale de 500.000 de dolari se vor mai afla alte nume mari de pe cele două tablouri, cum ar fi Sun Yingsha, Wang Manyu, Chen Xingtong, Wang Yidi, Lin Shidong, Wang Chuqin sau Tomozaku Harimoto.
Turneul are şi o miză financiară importantă: campionii vor fi recompensaţi cu 40.000 de dolari şi 1.000 de puncte în clasamentul mondial, în timp ce finaliştii vor primi un cec de 20.000 de dolari şi 700 de puncte. Accederea în semifinale e recompensată cu 11.750 de dolari şi 350 de puncte.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăDupă Gnahore, FCSB îl vrea și pe Korenica. ”Jucător de titlu!”
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmă”Argentina, exclusă de la Cupa Mondială 2026”: Au semnat peste 2.800.000 de persoane
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăAnglia – Argentina, miercuri, 15 iulie, 22:00, în semifinala Cupei Mondiale! Kane și Bellingham vs. Messi
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială, ziua 33 | Ne pregătim de semifinale. Delegația Franței a ajuns la Dallas
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login