
Cele două goluri ale Rapidului au fost marcate de Baroan, care a fost trimis pe teren la pauză. În timp ce singurul gol al Botoșaniului a fost marcat de Ongenda. În urma victoriei, Rapid trece pe primul loc în SuperLigă, cu 10 puncte, la egalitate cu formația din Bănie antrenată de Mirel Rădoi.
Antoine Baroan: ” Sunt atacant și e normal să îmi ajut echipa”
La finalul partidei, Antoine Baroan a atras concluziile și i-a avertizat pe adversari că încă nu a ajuns la potențialul maxim.
”Sunt puțin obosit, dar fericit că am dat cele două goluri. Deciziile au fost luate foarte repede și nu am gândit. La al doilea gol a fost cu puțin noroc. E dificil să știi, dar cred că sunt la 60% din potențial.
Poate a fost cam mult pentru mine, dar știam că trebuie să intru și să am un impact rapid în a doua repriză. A fost greu, un adversar bun, nu prea am reușit să jucăm fotbalul nostru în prima repriză. Sunt atacant și e normal să îmi ajut echipa.
(n.r. de atmosferă) Atmosfera a fost top. Am jucat în Bulgaria și știu cum e atmosfera în aceasta zonă”, a spus Antoine Baroan la final de meci.
În runda următoare, Rapid va juca în deplasare cu Oțelul.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Bernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
Bernadette Szocs (31 de ani) și-a încheiat parcursul la WTT Champions Montpellier 2026, competiție...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Speriat” de retrogradare! Eduard Pap, fără dubii după Rapid – Csikszereda 2-0
Rapid a învins-o pe Csikszereda, scor 2-0, în Giulești, în primul meci al etapei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGrameni a venit la microfon și a spus totul! Pancu i-a băgat pe toți în ședință, după 1-4 cu FCSB
Dina Grameni (24 de ani) a marcat un gol superb cu Csikszereda, scor 2-0,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAu deschis scorul în deplasare și au trezit ”bestia”! A urmat ”măcelul”
CSKA 1948 Sofia a obținut o victorie concludentă în fața celor de la Spartak...
De admin


You must be logged in to post a comment Login