-
SuperLiga: CFR Cluj – FC Argeș, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul – Dinamo, duminică, 21:30, DGS 1
În SuperLigă, oltenii au avut la un moment dat 3-0, dar s-au văzut egalați în final, iar în partida din Bosnia și Herțegovina lucrurile au arătat rău în prima repriză, fapt recunoscut inclusiv de tehnicianul grupării de pe ”Ion Oblemenco”.
Fostul conducător de la Politehnica Timișoara crede că Rădoi a gestionat complet greșit cele două reprize, în care Universitatea Craiova a avut mult de suferit.
Marian Iancu, despre Mirel Rădoi: ”Cine a distrus echipa la UTA, cine și-a bătut joc de ea în prima repriză din Conference League?”
”E început de campionat, FCSB și CFR nu există, Craiova a devenit dependentă de fanteziile lui Rădoi. Cine a distrus echipa la UTA, cine și-a bătut joc de ea în prima repriză din Conference League, eu sau Rădoi? Nu încep niciun război.
El are ceva cu noi, cei care ne uităm la fotbal. Nu-mi place. Are tot ce îi trebuie, dar m-am uitat la Craiova și m-am enervat. De câte ori mă uit la Craiova, mă enervez, vrea să joace vârf de atac cu Bancu.
Eu sunt solidar cu finanțatorul, care bagă bani să completeze o echipă, asta a făcut patronul lor. Ăsta își bate joc, are două reprize făcute praf din vreo șase”, a declarat Iancu, prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Citește și: Mirel Rădoi spulberă speranțele Universității Craiova pentru returul cu FK Sarajevo: „Nu avem nicio șansă”
VIDEO rezumat UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3
VIDEO rezumat FK Sarajevo – Universitatea Craiova 2-1
Etichete: marian iancu , mirel radoi , uta arad , fk sarajevo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăAndrei Rațiu, „negru” de supărare: ar fi refuzat să joace în Barcelona – Rayo! Cum a fost surprins pe bancă
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăRapid – Universitatea Craiova 1-1. Remiză electrizantă pe Giulești! Bucureștenii și oltenii și-au împărțit punctele
31.08.2026, 22:28 Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmă”Nu sunt mulțumit”. Alex Cicâldău, categoric după Rapid – Universitatea Craiova
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăCum a fost surprins Adrian Rus, după Rapid – Universitatea Craiova 1-1
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login