
CFR Cluj a ratat șansa de a face șase puncte din tot atâtea posibile și a fost nevoită să se mulțumească doar cu un egal în Giulești, 1-1.
Ardelenii l-au avut în teren și pe Louis Munteanu, atacant care ar putea pleca de la echipă în această vară, însă nu a reușit să schimbe soarta jocului.
Louis Munteanu s-a săturat să audă de transferul său
La finalul meciului, Louis Munteanu a fost prezent la flash interviu, unde a vorbit despre partida din Giulești, dar și despre posibilul transfer de la echipă.
În ultima perioadă s-a discutat foarte mult despre o despărțire a acestuia de vicecampioană, însă atacantul nu ar mai vrea să mai audă despre acest subiect, deoarece gândul său ar fi doar la echipa din SuperLiga.
”A fost un meci greu, suntem fericiți cu acest egal. Cred că se putea mai bine, dar ne mulțumim și cu un egal. Se putea mai bine. În a doua repriză am scăzut puțin, au venit peste noi și cu fanii și cu entuziasmul.
Mă simt bine, sper ca la următorul meci să joc. Sunt puțin în urmă cu pregătirea, dar o să îmi revin. Nu prea e plăcut să vezi de pe bancă, dar asta a decis Mister. Speram să intru să ajut echipa, dar în această seară nu s-a putut.
Dacă îmi zbura gândul la transfer, nu mai eram aici, pe teren. Sunt cu gândul la CFR și vreau să ajut echipa. Toată ziua numai cifre, m-am plictisit. Sunt la CFR, vreau să joc aici și atât”, a spus Louis Munteanu la finalul meciului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăMM Stoica l-a pus la zid pe Gigi Becali și a confirmat despărțirea de un jucător de la FCSB: ”Nimeni nu poate să îl oprească! Regret un singur lucru”
A doua aventură a lui Vlad Chiricheș la FCSB a luat sfârșit. Accidentat în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăStarul lui Real Madrid ratează Mondialul! S-a accidentat și are nevoie de o operație
Eder Militao va rata Cupa Mondială din această vară, după ce s-a aflat că...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăFostul conducător din Liga 1 a numit ”singurul patron care își vede de treaba lui”: ”Mai sus decât Șucu! La el mai vine soția… mai are scăpări”
Fotbalul românesc a cunoscut un regres halucinant după căderea comunismului, iar în prezent campionatul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăBergodi a numit ”principalul motiv” din spatele eșecului cu CFR + Bic, acuzații la adresa lui Szabolcs Kovacs: ”Nu a vrut să îi dea roșu!”
După opt victorii la rând în SuperLiga, U Cluj a suferit acum al doilea...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login