Deși este considerat unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Liverpool, Luis Diaz este unul dintre cei mai prost plătiți, aflându-se pe locul 16 în topul salariilor de la club.
Aproape nelipsit din primul 11 de când a venit la club, a marcat goluri decisive și a demonstrat o versatilitate rară, jucând atât ca extremă, cât și ca vârf, detaliu care cântărește enorm.

Luis Diaz, ultimatum pentru Liverpool
Potrivit jurnalistului Pipe Sierra, citat de Sport.es, Diaz este pregătit să se așeze la masa negocierilor chiar în această săptămână pentru a își tranșa viitorul. Columbianul vrea ca oficialii clubului să îi prezinte o ofertă de reînnoire mai bună sau să se despartă definitiv.
Luis Diaz are contract cu Liverpool până în 2027, dar nu vrea să continue în aceleași condiții. În viziunea sa, această vară ar putea fi ultima în care ar putea prinde un transfer de top.

Potrivit jurnalistului, acesta nu exclude să rămână la Liverpool, ba chiar își dorește să continue, doar că vrea ca clubul să îi arate că îl prețuiește, că este respectat și tratat pe măsura contribuției sale. În caz contrar, va cere să fie vândut, înainte ca perioada de mercato să se închidă, iar ofertele pe care le are să dispară.
În acest moment, clubul se află într-o situație delicată, după moartea tragică a lui Diogo Jota, astfel că Diaz nu vrea să facă situația mai neplăcută de atât, însă nu va avea de ales în cazul în care până la finalul lunii iulie lucrurile nu se așază.

Luis Diaz are deja o ofertă concretă de la Bayern Munchen, iar FC Barcelona și Al-Nassr și-au exprimat interesul. Cu toate acestea, presa columbiană susține că jucătorul exclude o mutare în Golf și nu are, deocamdată, niciun acord parafat cu germanii. Cât despre Barcelona, deși dornică să îl transfere pe jucător pe Camp Nou, ar putea avea dificultăți financiare în susținerea transferului.
Diaz și-a mai atras atenție negativă recent după ce a absentat de la înmormântarea lui Diogo Jota, fiind surprins în acele momente la o petrecere.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCât s-a terminat meciul tur din dubla care decide viitoarea adversară a CFR-ului, dacă trece de Alashkert
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția lui Aymen Boutoutaou, după ce a debutat cu gol pentru FCSB, în partida cu Auda. Ce l-a surprins
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă 2-2 cu Brann, ”U” Cluj a făcut anunțul despre Jovo Lukic: ”Oferte foarte bune”
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăHarry Kane a reluat negocierile după Cupa Mondială și semnează!
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login