-
Media: Digi Sport Special, marți, 20:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, marți, 18:30, DGS 1
Gruparea asiatică a plătit două milioane de euro în schimbul fotbalistului român, iar Mitriță a semnat un contract valabil trei sezoane și jumătate, cu un salariu anual de 1,7 milioane de euro.
Gică Craioveanu: ”Jucător ca Mitriță nu există în România și sunt foarte puțini pe piața europeană”
Gică Craioveanu consideră că gruparea din Bănie va avea dificultăți în noul sezon fără Alexandru Mitriță. Fostul internațional susține că Mirel Rădoi va fi nevoit să schimbe atât sistemul, cât și ideea de joc la Universitatea Craiova, pentru că un fotbalist cu calitățile golgheterului oltenilor în campionatul precedent, în jurul căruia se învârtea totul, e imposibil de găsit în România.
”Presupun că fără Mitriță va face altă schemă, alt sistem de joc. Una e să-l ai pe Mitriță și să faci toată echipa în jurul lui și alta e să n-ai acel talent și să depinzi mai mult de echipă. Eu spun ce văd dinafară. Poți să-l pierzi și pe Baiaram și deja lucrurile se duc spre rău. Trebuie să aduci jucători.
Eu am spus și poate se supără multă lume pe mine: jucător ca Mitriță nu există în România și sunt foarte puțini pe piața europeană, iar ca să-i aduci te costă 5-10 milioane (n.r.- de euro) ușor. Dribling, viteză, marcator, nu e ușor să găsești un jucător de acest nivel”, a declarat Gică Craioveanu, la emisiunea Fotbal Club.
- 21 de goluri și 8 assist-uri în 42 de meciuri au fost cifrele lui Mitriță la Universitatea Craiova în sezonul 2024/2025.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Mitriță, potrivit Transfermarkt.
La debutul în China, Mitriță a făcut spectacol. A jucat doar o repriză în victoria celor de la Zhejiang cu Hainiu (3-0), dar a contribuit la toate reușitele echipei sale: două goluri și un assist. În al doilea meci, 0-1 cu DL Yingbo, românul nu a mai ieșit în evidență.
Alexandru Mitriță este căsătorit cu Alesia
Galerie Foto
VIDEO Gică Craioveanu, despre Universitatea Craiova și Alexandru Mitriță
Etichete: gica craioveanu , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMetz – Gloria Bistrița 40-26, în EHF Champions League. Campioana Europei, mult prea bună pentru campioana României
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKimi Antonelli a câștigat MP al Spaniei la Formula 1! Italianul, tot mai aproape de titlul mondial
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFără milă! Echipa din Champions League care și-a ”desființat” adversara: 5-1 la pauză. Cum s-a terminat
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLa 5 zile după ce a fost ”îngropat” de două gafe uriașe pe ”Bernabeu”, Cristi Chivu a spus-o pe față
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login