-
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 20:30, DGS 1
Cei doi și-au unit destinele la biserica Sfântul Visarion, din București, iar petrecerea de nuntă a fost organizată la Cernica. Printre cei aproximativ 500 de invitați, s-a numărat și Gigi Becali.
Galerie Foto
Gigi Becali, ofertă pentru Ianis Hagi la nunta Kirei: ”A zis că îmi mulţumeşte, dar are două oferte”
Patronul FCSB-ului a oferit câteva declarații în fața jurnaliștilor prezenți și a dezvăluit, mai în glumă, mai în serios, că l-a ofertat pe Ianis Hagi (26 de ani), liber de contract după despărțirea de Rangers.
Becali i-a promis că, în cazul în care ar alege să meargă la campioana României, ar fi titular în toate meciurile europene. Fotbalistul nu a stat mult pe gânduri: a refuzat politicos și i-a spus omului de afaceri din Pipera că are deja două propuneri din străinătate.
”E bucurie pentru că te întâlneşti cu oameni pe care nu i-ai văzut, probabil, de ani şi ani. Şi fotbaliştii care erau… Şi cu Ianis m-am întâlnit, i-am zis: `Băi, Ianis, vezi ce faci şi, dacă nu cumva, stai liniştit, uşa e deschisă. Doar baţi şi intri`. A zis că îmi mulţumeşte, dar are două oferte.
Nu, nu mai avem loc (n.r.- de alte transferuri), nu mă mai întrebaţi. La Ianis e altceva, este Ianis, jucător valoros, să-şi facă şi el treaba cu noi, şi noi cu el. I-am zis: `Dacă vii, Europa, Champions League, eşti titular la toate meciurile`”, a declarat Gigi Becali.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Conform spuselor lui Ilie Dumitrescu, ofertele pe care le are Ianis Hagi în acest moment sunt de la echipe din cele mai importante ligi ale ”Bătrânului Continent”: Sunt discuții avansate în top 5 campionate. Sperăm, în scurt timp, să se concretizeze”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal European.
Ianis Hagi a plecat de la Rangers după o perioadă de cinci ani și jumătate petrecută la clubul de pe ”Ibrox”. Românul a ajuns în Scoția în ianuarie 2020, sub formă de împrumut, iar șase luni mai târziu Rangers l-a cumpărat de la Genk cu 3,5 milioane de euro.
La Rangers, Hagi jr. a cucerit un titlu, o Cupă a Scoției și o Cupă a Ligii Scoției. A marcat 20 de goluri și a dat 28 de assist-uri în 130 de apariții.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.
Etichete: gigi becali , ianis hagi , transfer ianis hagi , ianis hagi fcsb , oferta ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Pentru prima dată!”. Nemții și-au pus mâinile în cap după scandalul din Bayern – PSG, iar acum a venit explicația
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a terminat ”telenovela” transferului lui Kylian Mbappe de la Real Madrid
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCine este Andreea Dragoman, tânăra de 25 de ani care a dus România în sferturile Campionatului Mondial
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFabio Capello s-a convins de Cristi Chivu, după ce a câștigat titlul: ”Asta le lipsește multora”
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login