-
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1
-
MotoGP: Marele Premiu al Olandei – Cursa, duminică, 14:45, DGS 1
Până să se dueleze în primul eșalon al fotbalului italian, cei doi români pot face ”afaceri” în acest mercato de vară.
De altfel, potrivit ultimelor informații apărute în presa din Peninsulă, Genoa și-ar dori să transfere un jucător chiar de la Inter.
Genoa lui Dan Șucu vrea să-l împrumute pe Valentin Carboni de la Inter
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, Patrick Vieira (49 de ani), antrenorul lui Genoa, și-l dorește la echipă pe Valentin Carboni (20 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Cristi Chivu de la Inter.
Sursa citată anterior scrie că echipa patronată de Dan Șucu l-ar vrea pe Carboni doar sub formă de împrumut, nu definitiv.
Cele două cluburi încă nu au discutat despre o posibilă trecere a lui Carboni, însă acest lucru are șanse să se întâmple în perioada imediat următoare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Valentin Carboni s-a confruntat cu probleme medicale pe parcursul sezonului trecut și a evoluat doar în patru partide oficiale pentru Marseille (echipă la care a fost împrumutat de italieni).
Însă, mijlocașul a trecut peste aceste dificultăți și a fost inclus de Cristi Chivu în lotul ”nerazzurrilor” pentru Cupa Mondială a Cluburilor. Carboni l-a răsplătit pe român pentru această decizie și a marcat împotriva japonezilor de la Urawa Red Diamonds, în victoria lui Inter, scor 2-1.
Rămâne de văzut dacă antrenorul lui Inter va fi dispus să renunțe temporar la Carboni și să-l cedeze pe argentinian lui Dan Șucu.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Carboni, potrivit Transfermarkt
Etichete: italia , inter , transfer , cristi chivu , genoa , dan sucu , valentin carboni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmă„Speri să fii selecţionat?” Răspunsul lui David Matei! Ce a spus despre laudele pe care i le-a adus Gică Hagi
Despre laudele pe care i le-a adus Gică Hagi: „Clar e o onoare” (n.r:...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăCristi Săpunaru nu s-a ferit de cuvinte după Rapid – Craiova 1-1: „Nu a arătat nimic! Aproape inexistent”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Duelul dintre Rapid şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlex Pașcanu l-a ironizat pe Bancu după galbenul încasat de căpitanul Craiovei: „Toată ziua vine și cere câte ceva”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Rapid București a reușit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDaniel Pancu anunţă răspicat că Rapid se bate la titlu: „Top, top, top!”. Ce transfer e ca şi făcut
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cel mai important meci...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login