-
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1
-
MotoGP: Marele Premiu al Olandei – Cursa, duminică, 14:45, DGS 1
Antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani) a cerut conducerii să aibă mai multe soluții la echipă pentru sezonul viitor, după ce în stagiunea precedentă s-a confruntat cu foarte multe probleme de lot.
Până acum, Dinamo a bifat șase mutări, însă în Ștefan cel Mare ar urma să vină încă șase fotbaliști noi în toate compartimentele.
Andrei Nicolescu: ”Cinci sau șase jucători ne-ar mai trebui. Suntem foarte aproape să închidem două transferuri”
La scurt timp după remiza lui Dinamo din amicalul cu Motor Lublin, Andrei Nicolescu, administratorul special al echipei, a spus că Zeljko Kopic va mai primi cinci sau șase fotbaliști noi în această vară.
Oficialul ”Câinilor” a dezvăluit că Dinamo este foarte aproape să perfecteze două dintre aceste mutări.
În privința pozițiilor din teren, Nicolescu a spus că formația ”alb-roșie” încearcă să caute în principal fundași centrali.
”Ne mai trebuie transferuri. Suntem foarte aproape să mai închidem două. Ne trebuie fundași centrali cu prioritate. Probabil încă o extremă dreapta, rezervă pentru Danny Armstrong. Cinci sau șase jucători ne-ar mai trebui.
Suntem puțin dați peste cap după negocierile care au durat mai mult. Căutăm și un portar, dar trebuie să fim convinși că vom găsi cea mai bună variantă.
Toți ne dorim să aducem jucători de calitate cât mai repede, dar nu tot timpul se întâmplă cum vrem noi”, a spus Nicolescu, la emisiunea Fotbal Club.
Jucătorii pe care Dinamo i-a transferat până acum în această vară
- atacantul Luca Bărbulescu (18 ani)
- portarul Codruț Sandu (19 ani)
- mijlocașul Charalampous Kyriakou (30 de ani)
- atacantul Alexandru Musi (20 de ani)
- extrema Danny Armstrong (27 de ani)
- mijlocașul Cristi Mihai (20 de ani)
Clasament final play-off SuperLiga. Dinamo, pe locul 6
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – Dinamo, scor 2-1
Etichete: dinamo , transferuri , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali i-a dat putere deplină lui MM Stoica la FCSB! Ce a spus despre transferul lui Darius Olaru
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăI-a lăsat cu ochii în soare! Lovitură de proporții: bătuse palma cu Atletico, dar semnează cu Real Madrid
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMihai Rotaru a dezvăluit numele primului fotbalist dorit de Universitatea Craiova
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo a sunat adunarea! 25 de jucători la vizita medicală
Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1 Media: Fotbal European,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login