După cursă, Popovici a vorbit despre un detaliu din organizarea evenimentului care l-a surprins destul de mult.
Popovici, nedumerit că nu s-a cântat imnul naţional după aurul de la 200 de metri liber
Dacă în proba de 50 de metri a obţinut “doar” bronzul, Popovici a urcat pe prima treaptă a podiumului joi, în cursa de 200 de metri liber. În majoritatea cazurilor, medalia de aur atrage după sine şi imnul naţional al câştigătorului pus la boxe, însă nu a fost cazul şi la Europenele de la Samorin. De aceea, imnul României nu s-a auzit nici după victoria lui Popovici şi nici după cea a lui Denis Popescu de la 100 de metri fluture.
Evenimentul a părut uşor bizar şi inclusiv Popovici a vorbit despre acest detaliu ieşit din comun pe care l-au decis organizatorii evenimentului: “Am observat ieri că nu s-a pus imnul. Nu urmărisem festivitățile și mă așteptam să-l aud. E un pic diferit. Nu știu de ce n-au făcut-o. Probabil ca să se grăbească“, a spus dublul campion mondial, potrivit golazo.ro.
David Popovici va intra sâmbătă pentru ultima oară în bazinul de la Samorin pentru a concura în “proba regină” a nataţiei, respectiv cursa de 100 de metri liber, dar şi în ştafeta de 4×100 de metri liber.
Prima reacţie a lui David Popovici, după bronzul la 50 m liber de la Europenele U23
Dublul campion mondial, câştigător al probei de 200 de metri liber de la acest turneu, s-a arătat mulţumit de rezultatul înregistrat, chiar dacă nu a urcat pe prima treaptă a podiumului. Din contră, Popovici a spus că bronzul îi dă încredere înaintea cursei de 100 de metri liber de sâmbătă, una dintre probele sale preferate.
De asemenea, David a declarat că nu se “dă în vânt” după proba de 50 de metri liber, deşi o consideră un antrenament bun,
“Sunt foarte mulțumit că am coborât sub 22 de secunde, am mai făcut asta o singură dată. Niciodată nu au contat locurile pe care mă clasez, sunt foarte mulțumit de rezultat. Pentru o sută cât mai rapidă e clar că am nevoie de un 50 mai rapid.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăAmalia Niţă luptă ACUM la Campionatul European de box! Programul românilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Iată programul românilor care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmă„Chiar nu mă interesează!” Baciu, sfidător înainte de meciul care îi decide viitorul! Ce spune despre ultimatumul lui Becali
Nu prea am televizor pe acasă în perioada aceasta. Mie îmi place foarte mult...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăL-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Adrian Ilie ia în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăL-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Adrian Ilie ia în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login