Gigi Becali a dezvăluit cine a propus, de fapt, modificarea Legii Sportului. Patronul campioanei a declarat că întreg demersul nu a fost făcut pentru CSA Steaua, ci pentru Timişoara.
Noua Lege a Sportului ar fi trebuit votată astăzi în plenul din Camera Deputaţilor, însă votul a fost anulat. Gigi Becali a dezvăluit că votul va fi reluat luni.
Cine a propus, de fapt, modificarea Legii Sportului
Gigi Becali a mai declarat că din această modificare nu va avea de beneficiat CSA Steaua, ci echipele finanţate de primării. Patronul campioanei a dezvăluit că la formaţia din Ghencea nu se va modifica nimic, singurele care vor avea câştig de cauză sunt formaţiile care primesc finanţare din partea primăriilor.
“M-a sunat domnul Simonis, șeful Camerei Deputaților: «Băi, nea Gigi, eu am făcut legea asta, eu am promulgat-o, pentru primărie, pentru Timișoara, să facă asociere cu Universitatea Timișoara. Nu a fost pentru CSA, a fost ca să ne asigurăm».
A zis Simonis că a fost primul care l-a atacat pe Dâncu. A zis că și-au dat seama ce se poate întâmpla. Șeful grupului parlamentar PSD m-a sunat și a zis că puteau să facă o anomalie. Nu ai cum să faci așa ceva, să asociezi două spitale și să faci club de fotbal.
Ei o trimit la Comisia de Sport a Parlamentului, o să scoată sintagma «instituții publice» și o să o voteze luni, înainte de competiția de fotbal, să poată primăriile să-și facă echipe. Oamenii au înțeles că sintagma aia poate să afecteze.
La Steaua nu se schimbă nimic acum. La Legea asta, Ministerul Apărării se asocia cu Primăria Sectorului 5 sau 6. Aveau bani mulți. Plus că primăriile pot face societăți comerciale.
Simonis m-a sunat și a zis «Eu am făcut legea, pentru Timișoara. Eu am făcut-o, să avem ca înainte, în asociere cu Universitatea, iar primăriile să ia bani legal.» Acum, primăriile pot băga mai mulți bani, cu legea nouă. Sunt banii comunității, de asta e corect. Dacă eu plătesc taxe în Voluntari, eu vreau echipă în Voluntari.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăOFICIAL | Laurențiu Reghecampf a semnat cu formația cu care s-a judecat la TAS
Tehnicianul român a refuzat prelungirea cu Al-Hilal Omdurman, club alături de care a obținut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăDinamo a făcut afacere cu Ionel Dănciulescu! Ce salariu îi plătea fostului atacant: ”Trebuie spus lucrul acesta”
Fostul internațional a rememorat diferențele dintre jucătorii români și stranierii aduși în acea perioadă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăÎncă o plecare importantă de la Dinamo! Fotbalistul și-a luat adio de la suporteri: ”Veți avea un loc în inima mea”
Fotbalistul francez pleacă liber de contract, după două sezoane și jumătate în care a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăA șters pe jos cu una dintre favoritele la câștigarea CM 2026: ”Cea mai slabă din istorie! Nu trece de optimi”
Conform specialiștilor de la Opta, Brazilia este statistic a șasea favorită la câștigarea Campionatului...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login