-
Media: Digi Sport Special, marți, 20:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, marți, 18:30, DGS 1
Pentru ”Tricolorii” mici a marcat David Barbu (minutul 68), în timp ce pentru batavi au punctat Angelo Konadu (minutul 36), Kees Smit (42) și Aymen Sliti (53).
Astfel, selecționata lui Ion Marin (70 de ani) a ratat calificarea în finala Campionatului European de tineret, unde ar fi întâlnit-o pe Spania U19.
Ion Marin: ”Primul gol primit este penibil. Se putea mai mult”
La finalul partidei, Ion Marin și-a felicitat elevii pentru evoluția avută în fața Olandei U19, dar a subliniat că se putea scoate mult mai mult din acest meci.
De pildă, selecționerul este de părere că primul gol încasat de România U19 de la Konadu a fost unul ”penibil”, care putea fi evitat foarte ușor de defensiva noastră.
”Le mulțumesc spectatorilor care au dat un ajutor imens acestor tineri. Le mulțumesc jucătorilor pentru comportamentul pe care l-au avut timp de trei ani pentru a construi această echipă și pentru a juca la acest Campionat European.
Poate am fi reușit mai mult, poate nu. Am avut trei meciuri foarte bune în urma cărora am obținut calificarea în semifinală. Parcă am un regret că n-am mai marcat și golul doi, ar fi fost mai frumos.
Am început cu felicitări și nu vreau să intru într-o zonă în care să înșiruim și defecte. Se putea mai mult. Primul gol este penibil. Olanda este o echipă care a lucrat aceste faze. Au fost foarte rapizi, activi, acesta este fotbalul. Noi atât am putut să dăm astăzi (n.r. luni, 23 aprilie).
Rămânem cu locul patru în Europa și cu un lot plin de jucători care pot accede la naționalele superioare, U21, naționala mare. I-am felicitat pe băieți, i-am luat în brațe și le-am mulțumit pentru colaborarea pe care am avut-o în trei ani de zile.
Să vedem unde vor ajunge acești copii. Lucrul acesta este cel mai important. Să ajungă la cluburi unde vor face performanță”, a spus Ion Marin, imediat după meci.
Statisticile meciului România U19 – Olanda U19 1-3
Etichete: romania u19 , ion marin , olanda u19 , euro u19 2025
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
ZERO! Ce a făcut Istvan Kovacs la Cupa Mondială 2026
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali anunță: ”Asta e lovitura pe care vreau s-o dau”. Contract nemaivăzut în România: 1,5 milioane de euro într-un an
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali anunță: ”Asta e lovitura pe care vreau s-o dau”. Contract nemaivăzut în România: 1,5 milioane de euro într-un an
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRusia a cerut măsuri dure împotriva României: ”Partea rusă nu va lăsa această situaţie fără consecinţe”
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMesajul lui Nico Williams, după ce s-a accidentat și e aproape OUT de la Cupa Mondială: ”A acționat din frustrare”
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login