Pep Guardiola a avut doar cuvinte de laudă la adresa unor jucători de la Manchester City, după victoria cu Al Ain, de la Mondialul Cluburilor, scor 6-0. Managerul „cetățenilor” i-a remarcat pe Rayan Ait-Nouri și pe Claudio Echeverri.
Fundașul algerian a fost transferat de Manchester City în această vară de la Wolverhampton, în schimbul sumei de aproape 37 de milioane de euro.
Pep Guardiola, laude pentru noile „perle” de la Manchester City
Rayan Ait-Nouri a debutat la Manchester City în duelul cu Al Ain, din a doua etapă a grupelor Mondialului Cluburilor. Fundașul de 24 de ani a fost integralist în duelul disputat la Atlanta.
„Wow, a jucat foarte bine, pentru că am fost nevoiți să ne apărăm în patru, și după în cinci, a reușit până la urmă. A jucat foarte bine până la final. E primul lui meci, dar a jucat timp de mulți ani în Premier League.
Ne poate ajuta, va avea un rol important, a avut mijlocul în buzunare, s-a mișcat foarte bine pe spații mici. E inteligent și bun în defensivă, urcă cu mingea. Sunt foarte mulțumit de meciul pe care l-a făcut”, a declarat Pep Guardiola, conform mancity.com, după victoria cu Al Ain de la Mondialul Cluburilor.
Pep Guardiola l-a mai lăudat și pe Claudio Echeverri, jucătorul de 19 ani venit în iarnă la Manchester City, de la River Plate, care a marcat un gol superb cu Al Ain.
„De când a venit, de 3-4 luni de când e cu noi, s-a antrenat pentru loviturile libere cu portarul sau la perete. Ceilalți nu au făcut-o. El s-a antrenat și s-a antrenat, și munca i-a fost răsplătită. Are curaj și calitate. Când te antrenezi, e ca golful sau ca baschetul, cu cât te antrenezi mai mult, cu atât de multe șanse vei avea. A fost un gol fantastic, e un jucător incredibil”, a mai spus managerul lui Manchester City.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăPSG, calificare istorică în finala Champions League după ”nebunia” cu Bayern Munchen
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăIureș la Munchen! Pe cine au dat vina nemții, după eliminarea lui Bayern din semifinalele Ligii Campionilor
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmă”Dați-i Balonul de Aur!” S-a cerut trofeul, după Bayern – PSG, în semifinalele Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăManuel Neuer și-a atacat subtil colegii, după eliminarea lui Bayern din Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login