-
Baraj Liga 2: Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Germania – Portugalia, miercuri, 22:00, DGS 1
În finala de la Munchen, PSG s-a impus în premieră în finala Ligii Campionilor, după ce a învins-o clar pe Inter, scor 5-0.
Neal Remmerie și Senne Haverbeke au intrat pe stadionul Allianz Arena cu 27 de ore înainte de finala UCL: ”Cel mai frumos meci pe care l-am văzut”
Cei doi tineri au intrat înainte cu o zi pe stadionul lui Bayern Munchen, au pus pe ușa unei toalete un afiș cu ”Out of order (n.r. – Nu funcționează) și au stat ascunși mai bine de o zi pentru a vedea finala dintre PSG și Inter pe gratis.
”Aveam un rucsac cu gustări şi ne jucam pe telefoane pentru a pierde timpul.
Luminile erau aprinse tot timpul, iar poziţia de şedere era inconfortabilă, aşa că dormitul era aproape imposibil. Asta a făcut să fie dificil din punct de vedere fizic şi mental”, a spus Remmerie.
Cei doi au dezvăluit că în momentul în care au auzit că toaletele încep să fie folosite de fanii prezenți la meci, au ieșit din baie și s-au ascuns printre cei 86.600 de suporteri prezenți pe stadion.
”Ne-am uitat cu atenţie la ce agent de pază era cel mai puţin atent. În timp ce vorbeam la telefon şi aveam mâncare în mână, am mers mai departe şi, dintr-o dată, eram înăuntru.
PSG a câştigat cu 5-0 şi am fost şi în sectorul suporterilor echipei câştigătoare. A fost cel mai frumos meci de fotbal pe care l-am văzut vreodată.”, a mai adăugat Remmerie.
Biletele pentru finala Champions League din acest an au fost cele mai scumpe din istoria competiției și au avut prețuri cuprinse între 90 şi 950 de euro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO Rezumat PSG – Inter Milano, scor 5-0
Etichete: finala champions league , finala ucl , video psg inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPAOK a făcut transferul, după ce s-au încheiat negocierile cu Ștefan Baiaram: 6.000.000 de euro
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Şumudică a făcut scandal după meciul cu Sepsi! A refuzat să dea mâna cu Ovidiu Burcă, apoi „ţinta” a devenit arbitrul!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Foarte nervos după meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăEHF EuroCup, în direct pe Digi Sport! România luptă la București pentru medalie
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSurpriză totală! Fostul șef al federației s-a logodit cu o femeie cu 53 de ani mai tânără
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login