Lois Boisson (361 WTA) a produs din nou o uriașă surpriză miercuri, la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a eliminat-o în sferturile de finală, în două seturi, 7-6 (8/6), 6-3, pe rusoaica Mirra Andreeva (6 WTA, favorită nr. 6).
La două zile după ce trecuse de favorita nr. 3, americanca Jessica Pegula, Boisson s-a impus acum după o partidă de două ore și zece minute în fața rusoaicei Andreeva.
Lois Boisson s-a calificat în semifinale la Roland Garros
Mirra Andreeva, în vârstă de 18 ani, era la rândul ei o revelație, care nu pierduse niciun set la actuala ediție de la Roland Garros și egalase performanța reușită de elvețianca Martina Hingis în 1997 și 1998.
Boisson, care a intrat în competiție ca beneficiară a unui wild card, este prima franțuzoaică de la Marion Bartoli (2011) care ajunge în ‘careul de ași’ la Roland Garros.
În penultimul act, ea o va avea ca adversară pe favorita nr. 2, Coco Gauff (SUA, 2 WTA).
În cealaltă semifinală se vor duela Aryna Sabalenka, liderul WTA, şi Iga Swiatek, campioana en-titre de la Roland Garros. Ambele semifinale se vor disputa vineri.
Coco Gauff s-a calificat în semifinalele Roland Garros
Coco Gauff revine în semifinalele Roland Garros, după ce a trecut în sferturi de Madison Keys, campioana din acest an de la Australian Open. A doua jucătoare a lumii s-a impus cu 6-7(6), 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 13 minute.
Este pentru a treia oară când Gauff ajunge în careul de aşi al turneului de pe zgura pariziană. În 2022, ea a ajuns chiar până în finală, în timp ce în 2024, americanca s-a oprit în penultimul act.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă„Nu acceptă așa ceva”. Emmanuel Culio crede că Dan Petrescu NU poate lucra cu Gigi Becali la FCSB
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă„Nu acceptă așa ceva”. Emmanuel Culio crede că Dan Petrescu NU poate lucra cu Gigi Becali la FCSB
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăAlexander Zverev, discurs emoţionant după ce a câştigat US Open 2026: „Îi mulţumesc în mod special ei! E cea mai importantă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alexander Zverev a câştigat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăCristiano Ronaldo cere măsuri fără precedent în Arabia Saudită după scandalul macabru pornit de fani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cristiano Ronaldo se implică...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login