
Istvan Kovacs a avut o prestaţie bună, fără greşeli, iar la finalul disputei chiar a fost felicitat de către şeful UEFA, Aleksander Ceferin.
Ce i-a spus şeful UEFA lui Istvan Kovacs
Istvan Kovacs a avut şi un scurt dialog cu președintele UEFA, Aleksander Ceferin. Înainte de a-i înmâna medalia, Aleksander Ceferin i-a spus două cuvinte în limba engleză lui Istvan Kovacs și l-a îmbrățișat. ”Good job”, în traducere ”Ai făcut o treabă bună”, i-a spus președintele UEFA lui Istvan Kovacs, care i-a mulțumit. De altfel, Ceferin le-a transmis acelaşi mesaj tuturor componenții brigăzii de arbitri, din care au mai făcut parte românii Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, asistenți, și Cătălin Popa, asistent VAR.
Mai mult, Istvan Kovacs a fost protagonistul unui moment mai puţin întâlnit în fotbalul din ultimii ani. Nu a acordat niciun minut de prelungire în finala PSG-Inter, scor 5-0. Asta şi datorită scorului uriaş.
Istvan Kovacs, lăudat la scenă deschisă
Istvan Kovacs a fost lăudat imediat după finalul disputei de la Munchen. Cei de la FRF i-au transmis un mesaj scurt, prin intermediul reţelelor de socializare; “Felicitări, Istvan Kovacs!”, au scris cei de la FRF. Istvan Kovacs a condus prima dată o finală continentală în 2022, în Conference League, câștigată de AS Roma în fața lui Feyenoord. Doi ani mai târziu, Istvan Kovacs a ”promovat” în finala Europa League, Atalanta – Bayer Leverkusen 3-0, iar în 2025 conduce finala UEFA Champions League.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCriticat din toate părțile după 2-4 cu PSG, Joao Cancelo nu a mai rezistat
Joao Cancelo (31 de ani) a fost unul dintre cei mai slabi jucători de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Lucescu a spart ghinionul: victorie la scor, după patru înfrângeri consecutive
Al-Sadd, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (57 de ani), a învins-o pe Al-Shahaniya, scor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3. Campioana României a obținut prima victorie în Conference League!
Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova, meci din a doua etapă din Conference League, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Imagini groaznice”: Darius Olaru, făcut knockout în UEFA Europa League! OUT în minutul 30
Darius Olaru (28 de ani) a fost titular în meciul Royale Union SG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login