-
Baraj SuperLiga: Poli Iași – Metaloglobus, duminică, 15:00, DGS 1
-
Serie A: Atalanta – Parma, duminică, 21:45, DGS 1
Ibericul îl va înlocui pe banca celor de la Real Madrid pe Carlo Ancelotti, care a condus ieri ultimul meci al madrilenilor, 2-0 cu Real Sociedad.
Xabi Alonso a semnat pe 3 ani cu Real Madrid
Contractul semnat este valabil pe 3 ani, până în 2028 și va începe cu data de 1 iunie.
„Xabi Alonso este una dintre cele mai mari legende ale lui Real Madrid și ale fotbalului mondial. A apărat tricoul echipei noastre în 236 de meciuri oficiale, între 2009 și 2014. În această perioadă, a câștigat șase titluri: a zecea Cupă a Campionilor la Lisabona, o Supercupă a Europei, un titlu în Liga, două titluri în Copa del Rey și o Supercupă a Spaniei.
Xabi Alonso este, de asemenea, o legendă a echipei naționale a Spaniei, cu care a câștigat 1 Cupă Mondială (2010) și 2 Campionate Europene (2008 și 2012), în 113 meciuri internaționale.
Xabi Alonso și-a început cariera de antrenor la academia de tineret a lui Real Madrid, antrenând echipa U14 A în sezonul 2018-2019, unde a câștigat Liga și Turneul Campionilor.
Acum se întoarce la Real Madrid ca unul dintre cei mai buni antrenori din lume, după ce a intrat în istorie la Bayer Leverkusen, unde a câștigat Liga, Cupa și Supercupa Germaniei în trei sezoane.
Mâine, luni, 26 mai, la ora 12:30, Xabi Alonso va fi prezentat ca noul antrenor al lui Real Madrid în cadrul unui eveniment care va avea loc la Centrul Real Madrid.”, au notat cei de la Real Madrid, pe site-ul oficial.
Xabi Alonso, căsătorit cu Nagore Aranburu
Galerie Foto
VIDEO rezumat Real Madrid – Real Sociedad 2-0
Etichete: real madrid , xabi alonso , xabi alonso real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
De când nu mai câștigase FCSB trei meciuri la rând
Alte Sporturi
Elena Rybakina, campioană la Ningbo!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDe când nu mai câștigase FCSB trei meciuri la rând
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat înainte de El Clasico: a bătut palma cu Barcelona, după ce Real Madrid l-a refuzat!
Karim Adeyemi (24 de ani) a plecat de la Borussia Dortmund în vară, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLaurențiu Reghecampf i-a numit „specimene”, imediat după FCSB – Rapid 4-1
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăȘefii Interului s-au decis și îi trimit hârtia: prelungire unilaterală de contract!
Inter a rezolvat, cel puțin pentru moment, situația contractuală a lui Federico Dimarco (28...
De admin

You must be logged in to post a comment Login