-
Europa League: Tottenham – Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
-
Premier League: Man. City – Bournemouth, marți, 22:00, DGS 1
Gruparea din Gruia s-a impus fără drept de apel, prin reușitele lui Adrian Păun (11), Virgiliu Postolachi (40), Ciprian Deac (45+3) şi Leo Bolgado (70). Golul de onoare al gazdelor i-a purtat semnătura lui Alexandru Dobre (90).
Ilie Dumitrescu, după ce Cristi Săpunaru a jucat ultimul său meci pentru Rapid în Giulești: ”Un jucător senzațional”
Săpunaru, care şi-a anunţat retragerea din activitate la finalul acestui sezon, a fost înlocuit în minutul 50 cu Gojkovic, a fost îmbrăţişat de coechipieri şi adversari, iar apoi a urcat în galerie pentru o perioadă de timp.
Galerie Foto
Ilie Dumitrescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa ”veteranului” de la Rapid, pe care l-a caracterizat într-un singur cuvânt: ”senzațional”.
”Un jucător senzațional. Este o pierdere pentru Rapid, nu mai sunt foarte mulți lideri. E un produs 100% al clubului. Este în galeria puținilor jucători din România care au câștigat un trofeu european (n.r.- Europa League, cu Porto).
A făcut cursul de director sportiv de la federație și a investit în el, să afle cât mai multe informații”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club.
După fluierul final, cei de la Rapid au organizat o ceremonie în cadrul căreia, cu ochii în lacrimi, Săpunaru și-a luat rămas-bun de la suporteri: ”Nu vreau să fac promisiuni idioate, dar voi face tot ce-mi stă în putință, cât voi fi la clubul ăsta, să fiți mândri de noi”, a spus, printre altele, Cristi Săpunaru.
Toți jucătorii giuleștenilor au fost alături de fundaș, însă de la festivitate a lipsit Marius Șumudică. Antrenorul a sprintat spre vestiare după ce s-a încheiat partida, supărat din cauza rezultatului și a scandărilor fanilor, care i-au cerut să plece. Ulterior, lui ”Șumi” i s-a făcut rău și a avut nevoie de intervenția medicilor.
Eșecul cu CFR Cluj e sinonim cu ratarea ultimului obiectiv rămas pentru Rapid: atingerea unei poziții care să-i permită participarea în Europa. Așadar se știu toate cele 4 reprezentante ale României în cupele europene în sezonul 2025/2026: FCSB – Champions League, CFR Cluj – Europa League, U Cluj – Conference League și Universitatea Craiova – Conference League.
VIDEO Rezumat Rapid – CFR Cluj 1-4
![]()
Etichete: marius sumudica , cristi sapunaru , rapid cfr cluj , ilie dumitrescu , retragere sapunaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorana Cîrstea și-a aflat traseul de la WTA Tokyo! Românca, la penultimul turneu din carieră
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) se apropie de finalul unei cariere...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu, ”dat pe spate” după prima repriză la FCSB – Rapid: ”A făcut diferența”
FCSB a primit vizita Rapidului, pe Arena Națională, în derby-ul ”de foc” al etapei a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login