
FCSB a defilat pe străzile din Bucureşti, după ce a primit trofeul de campioană. După festivitatea de pe teren, de la finalul partidei câştigate cu 1-0 cu Universitatea Craiova, campionii au plecat cu autocarul descoperit de la Arena Naţională.
Traseul pe care s-a mers a fost următorul: Arena Naţională – Piaţa Muncii – Bulevardul Decebal – Bulevardul Unirii – Piaţa Constituţiei.
FCSB, paradă pe străzile din Bucureşti cu trofeul de campioană
Parada campioanei s-a încheiat în Piaţa Constituţiei, cu un foc spectaculos de artificii.
În drumul către Piaţa Constituţiei, Mihai Popescu a ridicat trofeul de campioni în autocar. Jucătorii campioanei au fost aplaudaţi de fani la scenă deschisă.
Înainte de plecarea de la Arena Naţională, jucătorii de la FCSB au început să petreacă în autocar pe ritmuri de manele.
După ce vor ajunge în Piaţa Constituţiei, campionii şi suporterii care le vor fi alături vor asista la cel mai tare joc de artificii roş-albastre dedicat câştigării campionatului, a anunţat FCSB.
Amfitrionul ceremoniei de la Arena Naţională a fost Mihai Stoica. Acesta i-a chemat mai întâi pe oamenii din spatele echipei, angajaţii, staful medical şi staful tehnic pentru a primi medaliile de campioni.
Prezentarea jucătorilor campioni a început cu portarul Mihai Răzvan Udrea. Vali Creţu a făcut spectacol pentru suporteri la intrarea pe teren, la fel şi Ngezana.

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSepsi – CFR Cluj, 18:00, LIVE VIDEO, DGS 1. ”U” Cluj – Petrolul, 21:00. Programul primei etape din Cupa României
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCâți bani a câștigat Sorana Cîrstea, după calificarea spectaculoasă de la US Open 2026
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJoshua Kushner rupe tăcerea: ce nu a știut investitorul american despre scandalul privatizării Cupei Mondiale
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăE convins: Mirel Rădoi, la FCSB
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login