-
SuperLiga: FCSB – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – Gloria Buzău, sâmbătă, 14:00, DGS 1
- Perica, minutul 35 a deschis scorul, pentru ca mai apoi Nistor 84, Codrea 90+1 și Macalou 90+4 să marcheze pentru clujeni.
Alexandru Chipciu a fost certat de soție după ce a fost eliminat în Dinamo – U Cluj
În minutul 62 al meciului, care s-a jucat pe Arena Națională, când gazdele se aflau în avantaj, Chipciu a solicitat un penalty după un duel cu Maxime Sivis (27 de ani), dar Kovacs a făcut semn ca jocul să continue.
Galerie Foto
În acel moment, Chipciu a făcut o criză de nervi, astfel că s-a ales cu ”două” galbene în doar 10 secunde și astfel a fost eliminat.
După meci, căpitanul ”Șepcilor roșii” a povestit cum a fost certat de soție, de Andreea, din cauza reacțiilor sale. Apoi, Chipciu a spus că pe teren nu se poate controla.
”N-am rezistat mult la final, putea fi la fel și cu CFR. E clar, nu pot să mă controlez când sunt nervos. Mai bine că am luat roșu, că i-am întors.
Vorbeam cu soția, că mă certa, m-a rupt în două. Vorbeam de meci, de faze, că n-am făcut, că-s cel mai bun, iar ea mi-a zis că nu-i ca mine.
Mi-a pus piedică în careu. E penalty. Dacă Sivis e caracter și recunoaște… A fost piedică în careu. Domnul Istvan a zis că așteaptă puțin, apoi, când am avut reacția, mi-a zis că-i pare rău, dar nu există cameră VAR din unghiul ăla să se vadă că mi-a pus piedică.
Nu l-am înjurat. E clar că nu-mi gestionez emoțiile. Cred că eu sunt enervant la televizor sau pe teren, dar cred că sunt corect. Am zis după meciul cu Rapid că e penalty, am zis la meciul cu Buzău că, cel puțin primul, e ușor dat”, a spus Chipciu.
VIDEO cu momentul eliminării lui Alex Chipciu, în Dinamo – U Cluj 1-3
”Sunt furnică pe lângă dumnealui și nu sunt ironic”
Fotbalistul a mai precizat că-l respectă pe Kovacs, dar nu a putut trece peste faza din meciul de vineri, când în loc de penalty s-a ales cu un ”roșu”.
Cred că a făcut puțin exces de zel, dar mi se pare cel mai bun arbitru al nostru. Să arbitrezi finala Champions League… E ca și cum aș vorbi eu despre jucătorii din Champions League. Sunt furnică pe lângă dumnealui și nu sunt ironic.
E greu să ai penalty, să scapi singur cu portarul, să iei două galbene… E foarte greu.
Mai am în minte un penalty cu Muntenegru. Nu e atitudinea corectă asta, nu trebuia să reacționez așa”, a declarat Alex Chipciu.
Clasamentul din play-off. ”U” Cluj, sigur în Top 4 și va juca ori baraj de Conference League, ori direct în preliminarii
VIDEO Rezumat Dinamo – ”U” Cluj 1-3
Etichete: alexandru chipciu , video dinamo – u cluj , andreea preda , andreea chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Premieră la Wimbledon: Marta Kostyuk!
Alte Sporturi
Florin Prunea a dat verdictul despre FCSB: ”Nu-i văd”
Alte Sporturi
Florin Bratu a semnat
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăPremieră la Wimbledon: Marta Kostyuk!
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăFlorin Prunea a dat verdictul despre FCSB: ”Nu-i văd”
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăSepp Blatter a văzut scandalul de proporții declanșat de Donald Trump la Cupa Mondială și a răbufnit
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăFlorin Bratu a semnat
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login