-
SuperLiga: Oțelul – Farul, vineri, 18:00, DGS 1
-
La Liga: Espanyol – Barcelona, joi, 22:30, DGS 1
Aripa stângă a Oțelului a avut un sezon apreciat la Galați și a jucat în 37 de meciuri în care a marcat de șase ori. Astfel, Tănasă a intrat în vizorul altor echipe din SuperLiga.
Dinamo îl vrea pe Răzvan Tănasă de la Farul Constanța
Răzvan Tănasă a intrat pe lista de transferuri a celor de la Dinamo pentru vara anului 2025, potrivit gsp.ro.
Este important de menționat că Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare, a transmis în repetate rânduri că strategia lui Dinamo este să transfere cât mai mulți tineri.
Astfel, Tănasă, care nu va mai fi eligibil pentru regula U21 în sezonul viitor, se potrivește tiparului fixat de Dinamo.
Dinamo a mai cumpărat un jucător de viitor pentru sezonul următor. Este vorba de Cristi Mihai (20 de ani) de la UTA Arad pentru 350.000 de euro. Este destul de posibil ca oficialii ”Câinilor” să ofere aceeași sumă sau una apropiată și pentru Tănasă. Rămâne de văzut dacă Gică Hagi îl va ceda pe Răzvan Tănasă definitiv de această dată.
- 400.000 de euro este cota de piață a lui Răzvan Tănasă, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com
Ovidiu Burcă s-a arătat entuziasmat de calitățile lui Tănasă: ”Fotbalist exploziv, cu o tehnică extraordinar de bună în regim de viteză, un șut foarte bun”
Despre calitățile lui Răzvan Tănasă și-a exprimat un punct de vedere Ovidiu Burcă (45 de ani), fostul antrenor al echipei gălățene.
- Video Exclusiv ”Perla” Universității Craiova, transformare totală după ce a ajuns la altă echipă din SuperLiga
Burcă susține că Tănasă are niște calități extraordinare, dar și că este puțin ”nelucrat” mai ales din punct de vedere fizic. Antrenorul susține însă că Răzvan Tănasă poate fi un mare fotbalist al României pe viitor.
”E un jucător foarte interesant. Nu a avut continuitate în jocuri, iar când am ajuns acolo și l-am descoperit (n.r. – când a fost antrenor la Oțelul), am descoperit ceva foarte interesant.
Este un jucător cum rar găsești în România. Un fotbalist exploziv, cu o tehnică extraordinar de bună în regim de viteză, un șut foarte bun, dar e puțin nelucrat. Are potențial de creștere foarte mare.
Nu are un fizic extraordinar, pentru că cine a lucrat cu el nu l-a dezvoltat așa cum trebuie.
Are o fibră explozivă și dacă va fi lucrată cum trebuie, va fi un jucător pe care cu greu o să poți să-l oprești, mai ales că are o tehnică incredibilă și o viteză foarte bună. Și cred că acum are și mai multă încredere”, a spus Burcă.
Etichete: razvan tanasa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 secunde în urmăAnunțul spaniolilor: Andrei Rațiu, tot mai aproape de Barcelona! Joan Laporta știe ce trebuie să facă
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 secunde în urmăMarian Aioani ”a rupt” tăcerea, după ce a fost huiduit în Giulești și numit ”blatist” de fani la Rapid – CFR
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 secunde în urmăIlie Dumitrescu a tras concluzia și a spus care e marea problemă de la CFR Cluj
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 secunde în urmăLa primul gol marcat pentru Rapid, Olimpiu Moruțan a spus-o direct, după huiduielile fanilor: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login