
Tehnicianul Ruben Amorim a plătit pentru ca 30 dintre membrii staff-ului său de la Manchester United să îşi ducă familiile la finala Ligii Europa, de săptămâna viitoare, de la Bilbao, după ce clubul i-a spus că antrenorii, fizioterapeuţii şi echipa sa de sprijin vor trebui să îşi plătească propriile bilete, au declarat surse pentru ESPN.
United va înfrunta Tottenham Hotspur la Bilbao, în data de 21 mai, în finala Ligii Campionilor.
Ruben Amorim a dat bani din propriul buzunar pentru staff-ul lui Manchester United
Cu toate acestea, conducerea clubului englez continuă să aplice o serie de măsuri de reducere a costurilor, printre care se numără desfiinţarea a până la 200 de locuri de muncă pe Old Trafford în această vară, şi a pus la dispoziţia personalului două bilete pentru meciul de la Bilbao, în loc să finanţeze o deplasare gratuită la finală, potrivit news.ro.
Spre deosebire de United, finalista Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain, a confirmat săptămâna trecută că va plăti pentru ca 600 de membri ai personalului său să asiste la meciul cu Inter Milano, de la Munchen, din 31 mai.
Surse au declarat pentru ESPN că United a luat decizia pentru a se asigura că suporterii pot cumpăra cât mai multe bilete din cele 15 000 alocate de club pentru meciul de pe Estadio San Mamés. Jucătorii au primit doar două bilete fiecare, în timp ce familiile şi prietenii nu vor avea costurile de călătorie acoperite.

Alte Sporturi
Andrei Rațiu, față în față cu transferul carierei
Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Florinel Coman a ales
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăAndrei Rațiu, față în față cu transferul carierei
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăDorit de FCSB, Florinel Coman a ales
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăJulian Nagelsmann a reacționat, după lovitura grea primită de Germania! OUT de la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăFCSB a trimis oferta de 700.000 de euro pentru un jucător din SuperLiga și a primit răspunsul
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login