
Cotidianul Tuttosport menţionează că Genoa şi-a făcut publice cerinţele pentru Inter Milano, dorind cel puţin 25-30 de milioane de euro pe Koni De Winter la vară.
Dan Şucu a tras concluziile, după primul sezon la Genoa
Acționarul majoritar al cluburilor de fotbal FC Rapid și Genoa, Dan Șucu, a afirmat, joi, la ambasada Italiei, că încă are multe lucruri de înțeles cum se fac afacerile în peninsulă, mediul de business fiind cu totul diferit de România.
„Nu am căutat și nu am solicitat niciodată un sprijin din partea statului sau din partea unei instituții statale, și nici nu îl voi căuta vreodată. Din punctul meu de vedere noi întotdeauna trebuie să fim capabili să facem ce putem, cu ce avem, u să ne gândim întotdeauna la ceea ce ne lipsește. E diferit în Italia față de România, nu poți spune că este mai greu sau mai ușor”, a afirmat Șucu.
Acționarul majoritar al celor două grupări a afirmat totodată că în Italia a descoperit multe modele de succes care ar trebui aplicate și în România.
„Mesajul este întotdeauna același, nimic de substanță nu se poate face decât într-o echipă. Și asta este valabil și în sport, și în economie, e valabil într-o societate comercială, peste tot, și în viață în general. E o perioadă foarte scurtă de când am devenit investitor în Italia, sunt extrem de multe lucruri de înțeles și extrem de multe lucruri de învățat în același timp. Și pentru mine ca om de afaceri, dar și pentru mine ca om de afaceri în România, de data aceasta. Sunt foarte multe modele de succes care sunt convins că trebuie aplicate și la noi în țară”, a mai spus acesta.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu a răbufnit la adresa arbitrilor: ”Nepricepuți, n-au nicio treabă cu fotbalul!”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKosovarii au aflat pe cine vrea să transfere Gigi Becali la FCSB: ”Se potrivește”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFinal dramatic: Corona Brașov smulge egalul cu Rapid în ultimele secunde! Ce au arătat celelalte meciuri ale etapei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGuvernul României bagă 113.000.000€ într-un ”OZN”: ”Durata maximă a lucrărilor este de 48 de luni”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login