Papa Francisc a murit din cauza unui accident vascular cerebral și insuficiență cardiacă.
Conform legii, întrucât 26 aprilie avea să fie zi de doliu național, meciurile Hermannstadt – UTA Arad, din playout, și U Cluj – U Craiova, din playoff, ar fi trebuit amânate.
Dar FRF a transmis că partidele se vor juca, urmând să se țină un moment de reculegere înaintea acestora.

FRF a anunțat: „Se va ține un moment de reculegere”
„Federația Română de Fotbal anunță că, în conformitate cu hotărârea Guvernului României de a declara ziua de 26 aprilie drept zi de doliu național, la toate meciurile de fotbal programate sâmbătă în România se va ține un moment de reculegere în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.
Decizia se aplică la toate nivelurile competiționale, de la Superligă până la meciurile de amatori și juniori.
Papa Francisc, primul Suveran Pontif de origine sud-americană, a fost o personalitate profund iubită și respectată în întreaga lume, inclusiv în România, unde a efectuat o vizită apostolică memorabilă în 2019. În cadrul acestei vizite, a transmis mesaje de unitate, speranță și solidaritate în mai multe orașe din țară, inclusiv la București, Iași și Blaj.
A fost o figură marcantă a lumii contemporane, care a reușit să apropie oamenii dincolo de granițe, religii și diferențe culturale. Dar, pe lângă misiunea sa religioasă, Papa Francisc a fost cunoscut și pentru pasiunea sa pentru sport, în special pentru fotbal.
Suporter declarat al echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro, Sanctitatea Sa a vorbit adesea despre valorile sportului ca instrument de educație, incluziune și dialog între culturi. A subliniat în numeroase rânduri importanța jocului curat și a spiritului de echipă, fiind un susținător constant al inițiativelor sportive dedicate tinerilor și comunităților defavorizate.
Odihnă veșnică în pace și lumină!”, a transmis FRF pe site-ul oficial.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăUniversitatea Craiova și Steaua, mesaje imediat după moartea lui Nae Ungureanu
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăNicolae Negrilă l-a găsit decedat pe Nae Ungureanu: „Era gheață când am pus mâna pe el”. Ce probleme avea
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăPoate pleca de la Rapid, după ce a primit o altă ofertă din SuperLiga
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăGigi Becali, gata să pună banii pe masă pentru un atacant cu 5 goluri marcate în ultimele două sezoane!
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login