
Gabriela Ruse spera să ajungă pe tabloul principal al turneului de la Madrid, dar nu a reuşit să treacă de jucătoarea din Serbia.
Gabriela Ruse, înfrângere neaşteptată
Gabriela Ruse, locul 55 WTA, a cedat la Madrid după două ore şi 54 de minute de joc. A fost învinsă de sârboaica Teodora Kostovic , în vârstă de 17 ani, locul 625 WTA. Jucătoarea din Serbia s-a impus în trei seturi. A câştigat primul set, scor 6-4, apoi Ruse s-a impus în cel de-al doilea, scor 6-2. Decisivul a ajuns tocmai în tie-break. Acolo, sârboaica s-a impus cu 7-6(3).
Într-un alt meci, reprezentanta noastră, Ana Todoni, 20 de ani, locul 89 WTA, a fost nevoită să abandoneze după ceva mai mult de o jumătate de oră de joc, la scorul de 3-3 în primul set, în faţa franţuzoaicei Elsa Jacquemot, 21 de ani, locul 143 WTA. Todoni a acuzat dureri la genunchi, a cerut timeout şi nu a mai putut continua partida. România a rămas fără jucătoare în calificări. Pe tabloul principal vor juca Jaqueline Cristian, Irina Begu şi Sorana Cîrstea.
Gabriela Ruse, urcare de 5 locuri în topul mondial
Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cu clasarea cea mai bună în ierarhia WTA, ea ocupând luni locul 65, cu 963 de puncte, după o urcare de o poziţie.

Alte Sporturi
Meci suspendat în Europa: imagini de necrezut în Spania
Alte Sporturi
S-a terminat: Ianis Hagi
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică, comunicat public despre viitorul său: ”A venit momentul să vorbesc”
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMeci suspendat în Europa: imagini de necrezut în Spania
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a terminat: Ianis Hagi
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSpaniolii, fără dubii despre Ionuț Radu, după ce românul a ”comis-o” în Europa League
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login