
Cele două formații au nevoie de puncte „ca de aer”, pentru a spera la un loc de cupă europeană. Astfel, duelul din Giulești se anunță a fi unul „de foc”.
Înaintea acestei partide, Ioan Ovidiu Sabău a transmis faptul că se așteaptă la un meci greu și a menționat că jucătorii săi trebuie să fie motivați, pentru a obține un rezultat bun.
„Ne așteaptă un meci greu, Rapid arată bine în momentul de față, am văzut și a doua repriză cu CFR. Este o echipă organizată, foarte bună pe tranziție pozitivă, cu jucători de viteză, în 4-5-1 sau 4-4-2, cu Petrila și Dobre în benzi.
ontează mult că am câștigat cele două meciuri cu ei, dar contează cum arăți tu ca echipă și mentalul, să nu cedăm. Dacă mă supără ceva la o echipă, mă supără când cedează mental. Și nu avem voie, pentru că încă suntem plătiți și oamenii își pun mari speranțe în noi. Trebuie să fim mult mai atenți și mult mai motivați”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă.
De cealaltă parte, Marius Șumudică nu a participat la conferința de presă premergătoare partidei cu U Cluj. Tehnicianul a plâns în hohote la stadionul din Giulești, în fața unui memorial dedicat lui Aaron Boupendza, fostul jucător al Rapidului, care a murit în China, după ce s-a aruncat de la balconul apartamentului său.
În locul antrenorului, la conferința de presă a mers Mattias Kait, care a dezvăluit că Marius Șumudică este mult prea afectat pentru a se prezenta în fața jurnaliștilor.
De notat este și faptul că Aaron Boupendza va fi omagiat la meciul dintre Rapid și U Cluj.
Rapid – U Cluj, echipele probabile
Rapid: Aioani – Onea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Kait, K. Keita, Christensen – Al. Dobre, Koljic, Petrila
Antrenor: Marius Șumudică
U Cluj: Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu – G. Simion, Artean, Bic – Nistor – Macalou, Blănuță
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: Giulești
Arbitru: Sebastian Colţescu, Asistenți: Radu Ghingulec, George Neacşu, VAR: Sorin Costreie, AVAR: Iuliana Demetrescu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum a numit-o Filipe Coelho pe Inter Escaldes, după victoria Craiovei cu 3-1 în Andorra
Filipe Coelho (46 de ani) a obținut o victorie la meciul Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Groaznic”: fiul lui Mauricio Pochettino a recunoscut, după 1-3 cu Universitatea Craiova. Ce a spus despre tatăl său
Maurizio Pochettino (25 de ani), fiul lui Mauricio Pochettino, selecționerul SUA, a reacționat după...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdversara Craiovei cotată la 700 de milioane de euro a fost ținută în șah de o formație din Cehia
Surpriz serii în a etapa a doua din UEFA Conference League s-a produs în...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUngurii, de neoprit în Europa League! Au câștigat cu 4-1: nota lui Marius Corbu
Ferencvaros (Ungaria), cu românul Marius Corbu (24 de ani) pe teren în repriza a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login