
Claudiu Petrila s-a supărat după meciul din Gruia. Spune că echipa sa merita să învingă CFR Cluj.
Claudiu Petrila, dezvăluiri despre Marius Şumudică
Claudiu Petrila voia să câştige pe terenul fostei sale echipe. A criticat şi starea gazonului din Gruia. Recunoaşte însă că egalul e mai bun pentru Rapid decât pentru cei de la CFR Cluj. „Am făcut un meci bun, am dominat tot meciul. Am reuşit un egal, dar meritam să câştigăm. Nu stăteam în teren cum trebuie în prima repriză. Am vorbit cu Mister la pauză şi am rezolvat. Un meci greu, un teren prostuţ. Un egal mai bun pentru noi decât pentru ei”, a spus Petrila, la finalul meciului, conform digisport.ro.
Claudiu Petrila nu s-a oprit aici. A vorbit despre obiectivul celor de la Rapid din acest sezon. Vrea să termine pe podium cu echipa giuleşteană, dar şi să câştige Cupa României. „Vrem să terminăm în primele 3. Vom da totul pentru asta şi mai avem şi Cupa. E a zecea pasă de gol. CFR Cluj m-a ajutat foarte mult şi le urez baftă în continuare”, a mai spus Petrila, conform sursei citate.
Andrei Borza l-a atacat pe arbitru
Andrei Borza a fost extrem de supărat pe arbitrul Florin Andrei. A spus clar că echipa sa merita să câştige în Gruia, pe terenul celor de la CFR Cluj. „Când îţi ia un penalty pentru un centimetru. Lui Kuyt i-au dat roşu pentru simulare. Vrem să demonstrăm că merităm să jucăm în play-off. Vrem să câştigăm cu U Cluj”, a spus Borza, la finalul meciului, conform digisport.ro.

Alte Sporturi
De când nu mai câștigase FCSB trei meciuri la rând
Alte Sporturi
Elena Rybakina, campioană la Ningbo!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe când nu mai câștigase FCSB trei meciuri la rând
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat înainte de El Clasico: a bătut palma cu Barcelona, după ce Real Madrid l-a refuzat!
Karim Adeyemi (24 de ani) a plecat de la Borussia Dortmund în vară, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurențiu Reghecampf i-a numit „specimene”, imediat după FCSB – Rapid 4-1
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘefii Interului s-au decis și îi trimit hârtia: prelungire unilaterală de contract!
Inter a rezolvat, cel puțin pentru moment, situația contractuală a lui Federico Dimarco (28...
De admin

You must be logged in to post a comment Login