
Tânăra care l-a acuzat pe Dani Alves de viol a anunţat luni că a făcut recurs la Curtea de Casaţie după ce condamnarea fotbalistului a fost anulată la apel.
Reclamanta lui Dani Alves a făcut recurs la Curtea de Casaţie după anularea în apel a condamnării fostei vedete de la FC Barcelona la patru ani şi jumătate de închisoare. Acest recurs, care urmează celui anunţat miercuri de parchetul catalan, „a fost deja depus, a fost prezentat astăzi”, după cum a declarat jurnaliştilor avocata reclamantei.
Presupusa victimă a lui Dani Alves a făcut recurs la decizia instanţei
„Nu pot da publicităţii motivele acestui recurs (…) Din motive strategice, motivele pentru care apelăm nu vor fi făcute publice, poate mai târziu, dar nu acum”, a adăugat ea. comform news.ro.
Dani Alves, care a fost condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, a fost achitat pe 28 martie de Curtea de Apel din Barcelona, care a subliniat că reclamantul nu este de „încredere”.
Condamnarea fostului fundaş drept a fost marcată de „o serie de lipsuri, inexactităţi, inconsecvenţe şi contradicţii” şi de „insuficienţă” a probelor furnizate, a justificat Curtea. Această decizie a fost criticată pe scară largă de asociaţiile feministe, precum şi de mai mulţi membri ai guvernului de stânga al premierului socialist Pedro Sánchez.
Acuzat că a violat-o pe tânără în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, în zona VIP a unui club de noapte din Barcelona, Dani Alves era eliberat condiţionat de un an după ce a petrecut 14 luni în închisoare.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăIlie Dumitrescu a spus-o clar despre Gică Hagi, după 1-2 cu Suedia: „100%”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăSimona Halep a împlinit 35 de ani. Drumul spre titlurile de Grand Slam și recorduri istorice
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăCum l-a numit Florin Prunea pe Ianis Hagi, la două zile după Suedia – România 2-1
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăRomânia – Ungaria 14:15 Live Video DGS 1, EHF EURO Cup, finala mică | Norvegia – Danemarca 17:00, Live Video DGS 1, finala
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login