-
La Liga: Barcelona – Osasuna, joi, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Metaloglobus – CSM Resița, joi, 17:30, DGS 1
Astfel, după primele două etape, ”Tricolorii” se află pe locul al doilea în Grupa H, cu 3 puncte, la 3 lungimi de liderul Bosnia. Totuși, Austria, principala favorită, nu a jucat până acum niciun meci.
Mircea Lucescu: ”Nu mă angajam dacă nu doream asta (n.r. calificarea la Mondial)”
Șansele României de calificare la Mondial s-au diminuat după înfrângerea cu Bosnia, însă Mircea Lucescu (79 de ani) nu și-a pierdut speranța.
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, selecționerul primei reprezentative a spus că încă crede în calificarea la Cupa Mondială.
”Nu mă angajam dacă nu doream asta. Nu se credea în această echipă, în potențialul de a merge mai departe. Nimeni nu voia să ia echipa asta. M-am angajat, s-ar putea să nu reușesc, este obligația mea!
Obligația mea este să fac din acest băieți niște băieți care să-și dorească să joace acolo.
Să nu uităm că la EURO am obținut o victorie, contra Ucrainei. Am mers pe ideea să se construiască o echipă care să joace cu sufletul”, a spus ”Il Luce”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Programul Grupei H:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: romania , mircea lucescu , echipa nationala , cupa mondiala , campionatul mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReacția lui Gigi Becali, după ce s-a scris că FCSB vrea să-l deturneze pe Joao Lameira din drumul spre Craiova
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Plecări de la Real Madrid și Barcelona în ultima zi
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNicolae Dică a rămas ”interzis” după ce a aflat de scandalul de la FCSB: ”Nu vrei să joci, afară!”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a terminat, după ce Florinel Coman spusese ”DA” pentru marea revenire
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin

You must be logged in to post a comment Login