-
SuperLiga: Petrolul – Sepsi, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Rapid, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Se pare că americanii împărtășesc și ei această opinie. Jurnaliștii de peste Ocean au realizat un top al celor mai buni jucători din toate timpurile al fiecărei țară membră UEFA, iar cel poreclit ”Regele” a fost nominalizat când a venit vorba de România.
Gică Hagi, considerat de americani cel mai bun jucător român din toate timpurile
„A fost numit între cei mai buni 100 de fotbaliști ai secolului 20. A evoluat atât la Real Madrid, cât și la FC Barcelona și are 124 de selecții pentru naționala României”, au scris cei de la MSN.
În perioada 1982 – 2001, Gică Hagi a cucerit şapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, patru Supercupe ale Spaniei (două cu Real Madrid, două cu Barcelona), Cupa Turciei, Supercupa Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray.
Pentru naţionala României are 125 de meciuri şi 35 de goluri. Deţine recordul de reuşite sub tricolor, la egalitate cu Adrian Mutu.
Pus să numească cel mai bun jucător din istoria României, Ilie Dumitrescu l-a nominalizat tot pe Gică Hagi. ”Eu am spus-o. Pentru mine, Hagi este cel mai mare fotbalist pe care l-a avut România vreodată. Și… (n.r. următoarele locuri libere) Da, Da”, afirma Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
Softul #1 de inteligență artificială (ChatGPT) a dat verdictul! Ei sunt cei mai buni 10 jucători din istorie
Galerie Foto
Etichete: gica hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăJucătorii pe care îi va da afară Gigi Becali! Patronul celor de la FCSB s-a convins
Decizie radicală a lui Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB a făcut lista...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăCât costă biletele la Campionatul Mondial U17 la meciurile României
România va participa la Campionatul Mondial U17, ce va avea loc în perioada 19...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPleacă Pancu de la Rapid? Dan Șucu a rămas „mut de uimire” la atacul antrenorului
Schimbul de replici dintre familia Șucu și Daniel Pancu lasă urme, care par de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLionel Messi a marcat o bijuterie de gol şi a ajuns la cota 937! A driblat tot ce i-a ieşit în cale
Lionel Messi a ajuns la 39 de ani, dar asta nu îl împiedică să...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login