-
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Oțelul Galați, vineri, 17:00, DGS 1
Astfel, pentru a intra în top 6, gruparea covăsneană are nevoie de două victorii în ultimele două etape, cu CFR Cluj și Petrolul, iar Rapid nu trebuie să obțină mai mult de un punct din disputele cu FCSB și Hermannstadt.
Laszlo Dioszegi, despre Valentin Suciu, antrenorul lui Sepsi: ”Nu a fost vorba să-l schimbăm”
În aceste condiții, Laszlo Dioszegi, patronul formației din Sfântu Gheorghe, consideră că șansele echipei sale de a prinde play-off-ul sunt de ”5%”. Sepsi a avut o serie de rezultate nefaste, iar în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Valentin Suciu (44 de ani), antrenorul covăsnenilor, este pe punctul de a fi înlocuit.
Totuși, Dioszegi a transmis că nu s-a pus problema demiterii lui Suciu și tehnicianul va rămâne la cârma lui Sepsi cu obiectivul de a câștiga play-out-ul, dacă va rata play-off-ul.
”Nu a fost vorba, au fost meciuri mai slabe, dar nu a fost vorba să-l schimbăm (n.r.- pe Valentin Suciu). Nu putem să spunem că a fost o greșeală că nu am adus antrenor în iarnă. Ne întrebăm ce s-a întâmplat, nu găsim motivul.
Băieții sunt plătiți, cât s-a negociat, deci sunt salarii bune. Sunt meciuri în care se dublează prima, poate că nu avem un jucător lider în vestiar, asta se poate”, a declarat Laszlo Dioszegi, la emisiunea Fotbal Club.
”Am pierdut meciuri relativ ușoare și iată că am ajuns să nu avem șanse mari să prindem play-off-ul. Dacă aveam 42 de puncte, altfel vorbeam. Neapărat, dacă nu prindem play-off-ul, target-ul e locul 7. Vrem să câștigăm play-out-ul”, a mai spus Dioszegi.
Clasamentul SuperLigii
![]()
Etichete: valentin suciu , laszlo dioszegi , antrenor sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristiano Bergodi a dezvăluit cât va mai rămâne la ”U” Cluj, după 3-0 cu Corvinul: ”Am vorbit cu patronul”
”U” Cluj a câștigat cu 3-0 confruntarea contra Corvinului, în runda cu numărul 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză la FCSB: un fotbalist de la FC Voluntari, în baza de pregătire a ”Roș-Albaștrilor”
Andrei Pițian (30 de ani, fundaș central), fotbalistul celor de la FC Voluntari, a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEchipa de 135.000.000 € a reușit ”minunea”: prima victorie a sezonului, după ȘASE eșecuri la rând!
Borussia Monchengladbach a ”spart gheața” în acest sezon de Bundesliga și a obținut prima...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn jucător de la FCSB i-a cerut 2.000.000 € împrumut lui Gigi Becali! ”La revedere!” / ”A sărit calul rău de tot”
În perioada de mercato din vară, Florin Tănase (31 de ani) s-a despărțit de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login