-
SuperLiga: Petrolul – UTA, sâmbătă, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Farul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Procuroarea Delia Rodrigo, cea care investighează posibile nereguli în contractele Federației Spaniole de Fotbal privind mutarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită, l-a citat pe Gerard Piqué pentru a depune mărturie în acest caz. Audierea va avea loc pe 14 martie, în calitate de suspect.
Piqué este oficial investigat încă din luna mai a anului trecut, când procuroarea a decis să îl pună sub acuzare pentru a analiza aceste posibile nereguli. Fostul fotbalist ar fi obținut un comision anual de 4 milioane de euro de pe urma contractului dintre saudiți și federația iberică.
„Primă de succes” pentru Piqué
Agenția de presă EFE, citată de Marca, a scris că unul dintre contractele investigate în acest dosar este cel dintre federație și compania saudită Sela, în care apare prevăzută o „primă de succes” în favoarea unei „terțe părți intermediare”, adică Piqué, în numele companiei Kosmos. Aceasta nu este neidentificată explicit, dar este trecută într-un alt contract.
Magistrata a subliniat o clauză din contract conform căreia Federația „încerca să garanteze” plata unui comision anual de 4 milioane de euro către Kosmos, „chiar dacă această companie era, oficial, comisionarul Sela”. De asemenea, a remarcat că, la momentul semnării contractului, Piqué era încă jucător la FC Barcelona, echipă care participa în Supercupă.
În decembrie, Unitatea Centrală Operativă a Gărzii Civile a transmis către magistratură un raport în care afirmă că fostul jucător al Barcelonei a avut un „rol activ” ca intermediar în negocierea contractului.
Pe 14 martie, Piqué va trebui să se prezinte în fața instanței pentru a-și prezenta punctul de vedere.
Etichete: gerard pique , gerard pique fc barcelona , gerard pique ancheta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmă4.000.000€ pentru Denis Drăguș! Gigi Becali a făcut anunțul
Cupa României: Poli Timișoara – Rapid, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Bacău –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăAryna Sabalenka, ieșire nervoasă la adresa reporterilor: „Sunteți de tot râsul”
Cupa României: Poli Timișoara – Rapid, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Bacău –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăDecizie radicală la FCSB: Gigi Becali nu mai stă la discuții
Cupa României: Poli Timișoara – Rapid, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Bacău –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăScott McTominay a reacționat, după anunțul că trebuie să se opereze la inimă
Cupa României: Poli Timișoara – Rapid, joi, 20:30, DGS 1 Cupa României: Bacău –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login