-
UCL: Barcelona – Atalanta, miercuri, 22:00, DGS 1
-
UCL: Brest – Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 2
Din primele informații, cel mai de de succes președinte al Rapidului a murit în somn, cu televizorul aprins. A fost găsit fără viață miercuri dimineață, de femeia care făcea menajul.
Mircea Lucescu a vorbit cu Dinu Gheorghe cu câteva ore înaintea decesului
Fostul oficial al grupării din Grant a avut o relație specială cu Mircea Lucescu, iar în 1999 s-au bucurat împreună la câștigarea titlului cu Rapid.
„E incredibil ce s-a întâmplat. Aseară am vorbit cu el, și am vorbit mai mult timp. Era ok, era volubil, a avut și el o problemă, o operație la șold, cum am și eu.
Am vorbit și de asta. Dar nu dădea impresia că ar avea vreo problemă. Am vorbit aseară și azi dimineață am aflat că a murit.
Nu îmi vine să cred nici acum. Sunt și eu în spital și pur și simplu mă gândesc că acum câteva ore vorbeam cu el, iar acum nu mai e. A fost un om extraordinar, un prieten foarte bun de-ai mei, un om de fotbal de mare valoare.”, a spus Mircea Lucescu, conform Fanatik.
Dinu Gheorghe a murit. A fost găsit miercuri dimineață și se pare că a suferit un infarct
În perioadele în care a activat la Rapid, cel poreclit ”Vamă” de pe vremea când lucra la Otopeni a contribuit la câștigarea de către Rapid a două titluri de campioană, trei Cupe ale României și trei Supercupe.
În această iarnă, Dinu Gheorghe trecuse printr-o cumpănă importantă pentru vârsta sa. A căzut de pe scară în timp ce decora bradul și suferise o fractură de șold.
Fostul președinte de la Rapid a ajuns prima dată în Giulești în 1997, când a avut și cel mai lung mandat, până în 2006.
În 2010 a preluat din nou funcția, până în 2011 și a mai fost pentru scurt timp în 2015. Ultima dată la conducerea grupării din Grant a fost în anul 2016.
Era născut pe 28 iunie 1955.
Etichete: mircea lucescu , dinu gheorghe , dinu gheorghe a decedat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCCA a ales arbitrul la FCSB – Petrolul! Gigi Becali ”l-a făcut praf” în acest sezon
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Rus, eroul Craiovei din semifinala cu Dinamo: ”Antrenorul a vrut să mă scoată, dar am zis `NU!`”
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Rațiu, one-man show în Rayo – Espanyol! Nota primită de român, după ce a făcut spectacol în La Liga
SuperLiga: FCSB – Petrolul, vineri, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Hermannstadt – Csikszereda, vineri, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDorinel Munteanu: ”FCSB va intra în debandadă”
Dorinel Munteanu a declarat, joi, într-o conferinţa de presă, că plecarea lui Mirel Rădoi...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login