Alessandro Murgia a sosit la FC Hermannstadt în 2023, sub formă de împrumut de la clubul din Serie C, SPAL. În urma evoluțiilor sale, mijlocașul italian a ajuns un jucător exponențial pentru formația lui Măldărășanu.
Alessandro Murgia, dorit de 4 cluburi din SuperLiga
În actuala stagiune, Murgia a bifat 20 de prezențe și a marcat 3 goluri, iar în prezent este cotat la 700.000 de euro. Potrivit presei din Italia, mijlocașul sibienilor ar fi intrat în atenția rivalelor din SuperLiga: Dinamo, Rapid, CFR și U Cluj.
”Ajuns la Hermannstadt în august 2023, Alessandro Murgia, mijlocaș format în sectorul de tineret al Lazio, în aceste 18 luni a reușit să își câștige un rol central în echipa română. Cu 20 de prezențe și 3 goluri marcate în sezonul actual, a fost și subiectul de interes în această perioadă de mercato.
Născut în 1996, acesta este momentan împrumutat cu opțiune de cumpărare la clubul din Sibiu de la SPAL, club care a deschis posibilitatea unui transfer definitiv.
Pe urmele sale ar fi patru cluburi, toate participante în SuperLiga: cele două echipe din Cluj, Universitatea și CFR, dar și Dinamo și Rapid, ambele din București”, au scris cei de la TuttoMercatoWeb.

Cariera lui Alessandro Murgia
Alessandro Murgia și-a început cariera de fotbalist în academia celor de la Lazio, iar pentru echipa mare a vulturilor a debutat în 2016, într-un meci cu Pescara (3-0), și a adunat 49 de apariții și a marcat 4 goluri.
În ianuarie 2019 a fost împrumutat la SPAL, formație care a plătit 6 luni mai târziu suma de 4 milioane de euro pentru serviciile sale. În 2021 a fost cedat sub formă de împrumut la Perugia.
În toată perioada petrecută la FC Hermannstadt, Murgia a strâns 48 de prezențe și a marcat 4 goluri.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMinnesota Wild – Washington Capitals 5-1. Dezastru pentru Caps, după eliminarea lui Tom Wilson
Minnesota Wild a câştigat cu 5-1 meciul de pe terenul lui Washington Capitals, LIVE...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacții de campioni pentru noul campion! Ce i-au transmis Hamilton și Verstappen lui Kimi Antonelli
Kimi Antonelli este noul campion mondial din Formula 1, cu patru etape înainte de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin


You must be logged in to post a comment Login