Florin Prunea l-a pus la zid pe Andrei Ivan, jucător care va ajunge în această iarnă la Adanaspor, sub formă de împrumut, în liga a doua din Turcia.
Noua echipă a lui Andrei Ivan este pe penultimul loc în al doilea eşalon fotbalistic din Turcia şi are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Cu toate acestea, Ivan este de părere că îi poate atrage atenţia selecţionerului Mircea Lucescu, dacă va înscrie în Turcia.
Florin Prunea a răbufnit după ce l-a auzit pe Andrei Ivan: „E vorba de un minim respect”
Aceste declaraţii ale lui Ivan au fost făcute pe aeroport: „dacă marchez multe goluri, cred că o să-i sar în față domnului selecționer”. Florin Prunea, în momentul în care a auzit declaraţiile jucătorului împrumutat de Universitatea Craiova la Adanaspor, a avut un discurs dur.
Fostul portar i-a atras atenţia lui Ivan să lase glumele şi să fie mai atent la cariera sa, fiind de părere că fotbalistul de 28 de ani a avut o cădere abruptă:
„Asta cu săritul în față m-a dat pe spate. Eram în direct? Îmi cer scuze! Un sfat, așa, că e băiat tânăr. Să lase guma aia! E vorba de un minim respect. Mi-e greu să cred că-i sare în față selecționerului dacă s-a dus la Adanaspor. Dacă mergea la o echipă de prima ligă, da. Așa, mi-e greu să cred.
Nu înțeleg transferul ăsta. Împrumut 6 luni, fară clauză de cumpărare. E un transfer cu două tăișuri. Poți să te duci în cap sau să dai 5-6 goluri și obții un transfer în prima ligă din Turcia. Nu înțeleg căderea băiatului ăsta. A avut o cădere foarte abruptă, era jucător de echipă națională.
De când a dat gol cu Muntenegru, când a scos telefonul și râdea, de atunci am avut o problemă cu el. Nu personal, că nu-l cunosc, dar am zis că e o problemă cu băiatul ăsta. De atunci, a fost ca un avion care se duce în bot.
El, la Craiova, a rămas datorită relației cu Rotaru. Nu pentru valoarea și jocul lui. A avut și probleme cu suporterii după, știm cu toții. Cădere incredibilă! El crede că-i va fi ușor în liga a doua din Turcia? Păi, voi știți ce e acolo? Aoleu”, a declarat Florin Prunea, la digisport.ro.
Verdictul presei din Turcia, după transferul lui Andrei Ivan la Adanaspor
Turcii sunt de părere că Andrei Ivan este un atacant „experimentat” și văd mutarea acestuia drept o lovitură reușită de cei de la Adanaspor.
În opinia jurnaliștilor din Turcia, echipa din liga secundă poate fi ajutată de Andrei Ivan. „Un transfer care va aduce o contribuție importantă în linia ofensivă”, a fost verdictul dat de turci, după transferul lui Ivan.
„Andrei Ivan, care a jucat ultima dată pentru Universitatea Craiova, din România, se pregătește să-și continue cariera în Turcia. Venirea experimentatului atacant la Adanaspor este considerată ca un transfer care va aduce o contribuție importantă în linia ofensivă a echipei”, a notat publicația lkhaber-gazetesi.com.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn nou român la Parma! Portarul născut la Bucureşti urmează să semneze cu echipa lui Man şi Mihăilă
Dennis Man şi Valentin Mihăilă, cu steagul României, după ce Parma a promovat în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Două echipe în B?” Gigi Neţoiu, mesaj tranşant despre fuziunea Voluntariului cu Steaua!
Adi Popa nu crede în varianta unei fuziuni între Voluntari şi Steaua Adi Popa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRonnie O`Sullivan s-a retras de la Masters. Cine îi va lua locul pe tabloul principal
Ronnie O`Sullivan, în timpul unui meci – Profimedia Images Ronnie O`Sullivan s-a retras în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 10 ianuarie
Darius Olaru, părăsind terenul accidentat / AntenaSport AntenaSport Update îţi prezintă cele mai tari...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login