-
Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
-
Premier League: Brentford – Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
”Comisia de Disciplină vrea să distrugă PAOK și l-a suspendat pe antrenorul nostru aproape până la sfârșitul sezonului. Decizia este rezultatul unei politici care îl vrea pe ‘enervantul’ Lucescu vinovat de toate relele din fotbalul grec”, se arată în comunicatul emis de PAOK, după aflarea hotărârii.
Răzvan Lucescu, ofertat de Al-Shabab! Antrenorul lui PAOK a spus ”NU”
Înainte de a fi suspendat în Grecia, Răzvan Lucescu a avut ”pe masă” o ofertă foarte tentantă din punct de vedere financiar. Potrivit Fanatik, saudiții de la Al-Shabab i-au oferit 1,6 milioane de dolari (aproximativ 1,54 milioane de euro) pentru 6 luni, adică până la finalul stagiunii.
Tehnicianul român a refuzat fără să stea pe gânduri și va continua la cârma lui PAOK, formație cu care este sub contract până în 2027.
Pe lista celor de la Al-Shabab s-ar mai fi aflat un antrenor din România: Edi Iordănescu. Totuși, la echipa de pe locul 6 din Arabia Saudită a ajuns ”Împăratul” Fatih Terim (71 de ani).
Gruparea din Golf i-a făcut turcului aceeași ofertă pe care i-a propus-o și lui Răzvan Lucescu. Acesta i-a luat locul portughezului Vitor Pereira.
Răzvan Lucescu e acuzat că a agresat un suporter al lui AEK Atena
Galerie Foto
Nu doar Răzvan Lucescu a fost suspendat patru luni de la PAOK. Aceeași sancțiune a fost primită de asistenții săi Pantelis Konstantinidis , Georgios Tsonakas, Georgios Theodoridis și Athanasios Kapoulas. De asemenea, toți cei cinci au primit amenzi de câte 15.000 de euro!
Sancțiunile au apărut după ce AEK a prezentat un filmuleț în care Răzvan Lucescu și colegii săi din staff-ul lui PAOK ar fi agresat câțiva suporteri ai lui AEK, în parcarea stadionului.
Etichete: razvan lucescu , arabia saudita , paok , al shabab , oferta razvan lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login