Fabio Cannavaro a semnat cu Udinese şi va fi noul antrenor al echipei care traversează un moment teribil. Este fără victorie de patru etape şi este despărţită doar prin golaveraj de Frosinone, grupare aflată pe loc de retrogradare.
Conducerea clubului italian tocmai a anunţat că fostul internaţional Fabio Cannavaro este noul antrenor al echipei în locul lui Gabriele Cioffi, scrie AFP.
Fabio Cannavaro a semnat cu Udinese
„Udinese anunţă că l-a eliberat pe Gabriele Cioffi de atribuţiile sale de antrenor al primei echipe. Fabio Cannavaro este noul tehnician al formaţiei. Îi urăm bun venit şi succes campionului mondial din 2006 şi deţinătorului Balonului de Aur 2006. Contractul acestuia este valabil până pe 30 iunie 2024„, a spus clubul într-un comunicat, potrivit agerpres.ro.
Cannavaro, în vârstă de 50 de ani, îl va avea ca secund pe fratele său, Paolo. Ultima experienţă a lui Cannavaro ca antrenor datează de la Benevento, echipă din Serie B, cu care şi-a încheiat angajamentul în februarie 2023.
Fostul jucător al lui Real Madrid a ajuns la Benevento în septembrie 2022, în etapa a şaptea, pentru a încerca să redreseze situaţia echipei care suferise 13 înfrângeri. Dar după alte şapte înfrângeri şi doar trei victorii, el a fost concediat.
Cannavaro va debuta joi cu AS Roma, antrenată de Daniele De Rossi, un vechi cunoscut de la naţionala Italiei.
Udinese ocupă locul 17 în Serie A, cu 28 de puncte, pe aceeaşi poziţie cu Frosinone, echipă candidată şi ea la retrogradarea în Serie B.
Reclamă 4 / 0/3
Fabio Cannavaro a scris istorie în fotbalul mondial! A fost selecţionat de 136 de ori de naţionala Italiei, cu care a câştigat Cupa Mondială în 2006. În acelaşi an a şi primit Balonul de Aur. Fostul fundaş a cucerit un titlu cu Juventus şi a fost de două ori campion în La Liga cu Real Madrid.
Fabio Cannavaro, cuvinte uriașe pentru Adrian Mutu
Fabio Cannavaro a fost coechipier cu Adi Mutu la Juventus, în sezonul 2005-2006. Cei doi au păstrat o relaţie de prietenie.
„Am foarte multe amintiri frumoase cu Mutu, am împărțit multe lucruri împreună și Adrian face parte din familia mea. E un băiat excepțional și fratele meu are un băiat care poartă numele de Adrian, ca și el. Îl știe toată lumea, nu doar ca fotbalist, ci și ca om. Ideea acestei partide e să ne distrăm, să distrăm oamenii. Nu mai suntem jucători profesioniști, avem kilograme multe în plus.
Limba română seamănă mult cu italiana și de-a lungul timpului am cunoscut mulți români cu care m-am înțeles foarte bine. Feeling-ul dintre români și italieni este unul important. Am jucat și împotriva lui Hagi. A fost unul dintre jucătorii cei mari ai fotbalului. Un talent pur, care făcea oamenii să se îndrăgostească de fotbal. Nu voi juca, am o problemă la genunchi. O să fiu antrenor (n.r. – râde)”, a spus Fabio Cannavaro, în 2022.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmă„Totul e plecat de la el!” Scoțienii l-au făcut praf pe Ianis Hagi, după ce Rangers a fost învinsă cu un gol încasat în minutul 90+3
Ianis Hagi a fost integralist în St. Mirren – Rangers / Profimedia Ianis Hagi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăSt. Mirren – Rangers 2-1. Final de coșmar pentru echipa lui Philippe Clement. Ianis Hagi a fost integralist
St. Mirren 🗒️ Your St Mirren starting line-up for today’s William Hill Premiership match...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăOfertă de trei milioane de euro pentru un titular de la Rapid! Anunțul lui Marius Șumudică: „Tac, dar mai arunc câte una!”
Marius Şumudică, în timpul unui meci – Profimedia Images Marius Șumudică a anunțat că...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăMatheus Cunha, gol din corner în Wolves – Manchester United! Onana a gafat, iar mingea s-a oprit direct în poartă
Un gol din corner a fost marcat în Wolves – Manchester United / Profimedia...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login