-
Premier League: Tottenham – Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
-
Premier League: West Ham – Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Însă, înainte ca giuleștenii să perfecteze vreo mutare în această ”fereastră”, un fotbalist care s-a confruntat cu probleme medicale în ultimele luni a vorbit despre revenirea în lotul Rapidului, dar și despre obiectivul pe care-l are la formația de lângă Podul Grant.
Paul Iacob: ”Mai am contract cu Rapid până în 2026 și nu vreau să plec fără vreun trofeu”
Paul Iacob (28 de ani), fundașul central care a fost operat pentru hernie de disc la sfârșitul lunii septembrie, va reveni în lotul Rapidului la începutul anului 2025 și va participa alături de coechipierii săi în cantonamentul din Dubai.
Înainte de a se afla din nou sub comanda lui Șumudică, Iacob, care acum așteaptă împreună cu soția lui primul lor copil (un băiețel), a dezvăluit că visul său suprem este să câștige cel puțin un trofeu cu Rapid.
”Sper să fiu acasă, să nu se întâmple (n.r. nașterea copilului) când sunt în cantonament (n.r. cu Rapid). Dar din câte știm, termenul ar fi pe la sfârșitul lui ianuarie, deci voi fi aici (n.r. în București, după terminarea cantonamentului).
Suntem aproape de play-off, dar încă nu reușim să ajungem acolo. Nu știu dacă e barieră mentală. Dar eu cred și asta îmi doresc cel mai mult: să ajungem într-o cupă europeană. Și, la ce lot avem, eu zic că vom intra în play-off. În plus, avem un culoar foarte bun și în Cupa României.
Mai am contract cu Rapid până în 2026, dar de când am venit aici mi-am zis că nu vreau să plec fără un trofeu. Și nu s-a schimbat nimic.
Așa că asta îmi doresc pentru 2025. Să câștigăm un trofeu, să jucăm în cupele europene și să ajung la echipa națională. Iar o participare în Europa chiar m-ar ajuta, aș avea mai multe șanse să prind un loc printre tricolori”, a spus Iacob, la gsp.
- 900.000 de euro este cota de piață a lui Iacob, potrivit Transfermarkt
Paul Iacob se află la Rapid din iulie 2022, după ce a fost adus liber de contract de la Chindia. Până acum, stoperul a evoluat 63 de partide pentru giuleșteni (a marcat șase goluri și a furnizat două pase decisive).
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo – Rapid 0-0
Etichete: rapid , marius sumudica , paul iacob , supeliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăFC Argeș – Universitatea Craiova, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Oltenii nu concep să nu-și ia revanșa
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăTragerea la sorți pentru Final Four-ul EHF Champions League, 16:00, Digi Sport 3. CSM își va afla adversara!
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăMetaloglobus – Unirea Slobozia, Live Video, 17:30, Digi Sport 1. Azi putem afla prima echipă retrogradată
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăMarius Șumudică, după Dinamo – Rapid 3-1: ”Se apropie de comă”. Ce a spus despre șansele la Europa
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login